Cartea Manastirii Prislop,  Pr Romul POP

ADDENDA

.

1- Scurte informații despre Evanghelii

.

Paginile Sfintelor Scripturi ale Noului Testament, au fost scrise în limba greacă. Perioada aproximativă a scrierii lor pornește din anii 40 d. C. și se încheie cu anii 100 d. C., cu moartea ultimului apostol: Sf. Evanghelist Ioan. Cea mai veche pagină a Noului Testament care a trecut prin negura timpului și a ajuns până la noi, pare a fi Papirusul P52 Rylands. Este o minusculă rămășiță de papirus de 89/69 mm, paleografic datat în jurul anului 125 d. C. ↓

File:P52 verso.jpg http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/32/P52_recto.jpg

Papirusul ↑ conține fragmente din In. 18, 31-33 pe o parte și In. 18. 37-38, pe verso. Este originar din Egipt și se găsește actual la John Rylands Library în Manchester, Marea Britanie.

.

Un alt document minuscul ↓ este Papirusul 7Q5

http://digilander.libero.it/sabato/images/7q-2.jpg File:7Q5.jpg

.

Acesta este paleografic datat în jurul anilor 50 d. C. și ar conține fragmentar textul din Mc. 6, 52-53. Acest fapt, este foarte contestat în cercul studioșilor biblici fiind prea puține cuvintele conținute în el pentru a avea certitudinea conformității sale cu textul din Marcu. Dacă s-ar confirma veridicitatea sa, ar fi cea mai veche bucățică de text al Noului Testament care a ajuns până la noi.

În afară de aceste minuscule frânturi de papirus, mai avem câteva zeci de papirusuri mai mari, cu scurte fragmente din Evanghelii, din care cele mai vechi sunt:

File:Papyrus66.jpg

.

Papirusul 66 Bodmer II, ↑ paleografic datat din secolul II. Are 104 pagini în mare parte distruse. Conține Evanghelia lui Ioan, primele 14 capitole, aproape complecte, iar următoarele 7 capitole în fragmente. Se păstrează la Biblioteca Bodmeriana, Cologny, Elveția.

File:Papyrus 75a.gif

Pagină din Papirusul 66 Bodmer II

.

← Papirusul 75 Bodmer XIV-XV, datat la începutul secolului III. Avea aproximativ 144 de pagini, din care au ajuns până la noi 102, și acestea parțial distruse. Acestea conțin părți din Evanghelia după Luca și din primele 14 capitole ale Evangheliei lui Ioan. Se păstrează la Biblioteca Apostolica Vaticana, Cetatea Vatican.

.

.

Fichier:Papyrus 4 (Luk 6.4-16).jpg

Papirusul 4 →, datat la începutul secolului III, este la fel o minusculă rămășiță, 12/25 cm de papirus ce conține fragmente din primele 6 capitole din Evanghelia după Luca. Se păstrează la Bibliothèque nationale de France, Paris, Franța.

.

Papirusul 45 Chester Beatty I, datat la mijlocul secolului III. Are 30 de foi. Conține texte din toate cele patru evanghelii. Se păstrează la Chester Beatty Library din Dublin, Irlanda.

.

File:P. Chester Beatty I, folio 13-14, recto.jpg

Pagini din Papirusul 45 Chester Beatty I

.

Papirusul 64 Magdalen ↓, este un papirus mult discutat de studioși. Asupra datării sunt două ipoteze. Una susține începutul secolului III d. C., iar alta anul 70 d. C. Conține fragmente din Evanghelia după Matei, cp. 3, 5, 26. Se păstrează la Magdalen College din Oxford, Marea Britanie.

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/39/P064-Mat-26.7-8-26.10-26.14-15-II.jpg http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/39/P064-Mat-26.7-8-26.10-26.14-15-II.jpg

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/39/P064-Mat-26.7-8-26.10-26.14-15-II.jpg

Cele mai vechi codice (carte scrisă cu mâna, care folosește ca pagini piele de animal, în special oaie, capră sau asin) care conțin Evangheliile complecte sunt: Codicele Vatican, Codicele Sinaitic și Codicele Alexandrin.

Codex Vaticanus ↓ (Bibl. Vat., Vat. gr. 1209; Gregory-Aland no. B o 03) sau Codicele Vatican. Datat în prima parte a secolului IV. Conținea textul grec complet al Septuagintei cu excepția 1-4 Macabei și rugăciunea lui Manase. Actual are 759 de foi din care 617 sunt din Vechiul Testament. Fiecare foaie are 27×27 cm. Textul este pe fiecare pagină în trei coloane de 40 de rânduri cu 16-18 litere pe un rând.

.

File:Codex Vaticanus B, 2Thess. 3,11-18, Hebr. 1,1-2,2.jpg

.

Noul Testament are 142 de foi, din Evanghelii lipsesc doar câteva pasaje, iar din epistole la fel. Se păstrează în Biblioteca Apostolică Vaticană, Cetatea Vaticanului.

Codex Sinaiticus ↓, (Londra, Brit. Libr., Add. 43725; Gregory-Aland no. א o 01) Datat între ani 330-350 d. C. Conținea textul grec al Septuagintei, Noul Testament și alte scrieri patristice din primele secole.

.

File:Sinaiticus text.jpg

.

Codicele actual este împărțit în patru părți. 347 de foi se găsesc la British Library în Londra – Anglia; 12 foi și 14 fragmente la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai – Egipt; 43 de foi la Biblioteca Universității din Leipzig – Germania; 3 foi la Biblioteca Națională Rusă din Sankt Petersburg – Rusia.

Codex Alexandrinus ↓, (Londra, British Library, MS Royal 1. D. V-VIII; Gregory-Aland no. A o 02) sau Codexul Alexandrin. Este datat din secolul V. Conține traducerea greacă a Vechiului Testament după Septuaginta, Noul Testament complet și câteva scrieri patristice. Numele îi provine de la orașul Alexandria din Egipt, unde codicele a stat, înainte a fi dus la Londra. Actual are 773 de foi în pergament, 630 cu Vechiul Testament și 143 cu Noul Testament. Originar avea 822 de foi. Paginile măsoară 32×26 cm. Textul este scris pe două coloane cu caractere unciale (majuscule) cu 46-52 de linii și 20-25 de litere pe o linie.

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/49/CodeAlexandrinusFol65vExplLuke.jpg

Se păstrează la British Library în Londra, Anglia.

Acestea sunt cele mai vechi texte pe care omenirea întreagă le are și, care conțin părți din cele patru Evanghelii. Diferențele de text sunt minime. Orice traducere a Bibliei pe care noi o avem se bazează pe aceste texte la care se adaugă confruntarea cu textele ebraice ale Vechiului Testament. Din scrierile originale nu avem nici o rămășiță de text. Toate sunt copii.

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/89/Hans_Holbein_d._J._047.jpg/270px-Hans_Holbein_d._J._047.jpgPrima Ediție imprimată a Noului Testament în limba greacă este a lui Erasm din Rotherdam → din 1516. El folosește pentru această ediție diverse texte grecești provenite din fostul Imperiu Bizantin căzut sub dominația otomană.

În zilele noastre ne putem bucura de ediția critică a Noului Testament în limba greacă originară, făcută de cercetători, la Institut für neutestamentliche Textforschung – Institutul de cercetare lingvistică a Noului Testament din Münster, Germania și publicată de Nestle – Aland, Novum Testamentum Graece. Această lucrare folosește aproape toate textele vechi grecești ce sunt cunoscute până la data publicării sale.

Eberhard Nestle File:Eberhard Nestle.jpg File:KurtAland 2.jpg Kurt Aland

2. Numele lui Dumnezeu

.

În tradiția ebraică veche, a cunoaște și a chema pe cineva pe numele său avea o profunzime greu de înțeles pentru zilele noastre. Cunoașterea și pronunțarea numelui unei persoane însemna cunoașterea profundă a acelei ființe umane. Acest fapt era ca și cum ai avea o putere magică asupra ființei lui. Era ca și cum l-ai avea în mâna ta, supus sub o stăpânire absolută. Acest fapt se vede clar în discuția lui Iacob cu îngerul Domnului: Rămânând Iacov singur, s-a luptat Cineva cu dânsul până la revărsatul zorilor. Văzând însă că nu-l poate răpune Acela, S-a atins de încheietura coapsei lui şi i-a vătămat lui Iacov încheietura coapsei, pe când se lupta cu el. Şi i-a zis: “Lasă-Mă să plec, că s-au ivit zorile!” Iacov I-a răspuns: “Nu Te las până nu mă vei binecuvânta”. Şi l-a întrebat Acela: “Care îţi este numele?” Şi el a zis: “Iacov!” Zisu-i-a Acela: “De acum nu-ţi va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor!” Şi a întrebat şi Iacov, zicând: “Spune-mi şi Tu numele Tău!” Iar Acela a zis: “Pentru ce întrebi de numele Meu? El e minunat!” Şi l-a binecuvântat acolo. Şi a pus Iacov locului aceluia numele Peniel, adică faţa lui Dumnezeu, căci şi-a zis: “Am văzut pe Dumnezeu în faţă şi mântuit a fost sufletul meu! ” Gn. 32, 24-30. Îngerul îl binecuvântează dar nu-i spune numele. A cunoaște numele sau a da nume înseamnă a avea stăpânire asupra acelor ființe: Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice; Gn. 2, 19-20. Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic: ce este omul că-Ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu slavă şi cu cinste l-ai încununat pe el. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui. Oile şi boii, toate; încă şi dobitoacele câmpului; păsările cerului şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Ps. 8.

Pentru acest fapt al puterii și al stăpânirii, care stă în cunoașterea și pronunțarea numelui unei ființe, Numele cel Sfânt al lui Dumnezeu nu se putea pronunța, era impronunțabil. A cunoaște și a pronunța numele lui Dumnezeu însemna a cunoaște esența profundă a Lui, a avea comuniune tainică inefabilă cu El, a avea putere asupra Lui. Cu atât mai mult, faptul de a da nume cuiva era un fapt de putere reală cum este și azi: părinții dau un nume copilului lor, animalelor lor, lucrurilor lor care le aparțin.

Numai Marele Arhiereu din Templul din Ierusalim cunoștea și putea pronunța Numele lui Dumnezeu în binecuvântările solemne: Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: “Spune lui Aaron şi fiilor lui şi le zi: Aşa să binecuvântaţi pe fiii lui Israel şi să ziceţi către ei: Să te binecuvânteze יהךה – Domnul şi să te păzească! Să strălucească chipul יהךה – Domnului peste tine şi să te miluiască! Să-Şi întoarcă יהךה – Domnul fața Sa către tine şi să-ți dăruiască pace! Aşa să cheme numele Meu asupra fiilor lui Israel şi Eu, יהךה – Domnul, îi voi binecuvânta”. Num. 6, 22-27.

Numele lui Dumnezeu יהךה – YHWH, este descoperit pentru prima dată de Dumnezeu însuși lui Moise: Zis-a iarăşi Moise către Dumnezeu: “Iată, eu mă voi duce la fiii lui Israel şi le voi zice: Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi… Dar de-mi vor zice: Cum Îl cheamă, ce să le spun?” Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise: “Eu sunt Cel ce sunt”. Apoi i-a zis: “Aşa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi!” Apoi a zis Dumnezeu iarăşi către Moise: “Aşa să spui fiilor lui Israel: “Domnul Dumnezeul părinţilor noştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi. Acesta este numele Meu pe veci; aceasta este pomenirea Mea din neam în neam!” Ex. 3, 14-15. Apoi a grăit Domnul cu Moise şi a zis către el: “Eu sunt יהךה – Domnul Şi M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov ca יהךה – Dumnezeu Atotputernic, iar cu numele Meu de יהךה – Domnul nu M-am făcut cunoscut lor. Ex. 6, 2-3.

Acest nume יהךה – YHWH va înlocui vechiul nume שדי אל – EL ȘADAI descoperit patriarhilor Avraam, Isac, Iacob: Iar când era Avram de nouăzeci şi nouă de ani, i S-a arătat Domnul şi i-a zis: “Eu sunt שדי אל – EL ȘADAI – Dumnezeul cel Atotputernic; fă ce-i plăcut înaintea Mea şi fii fără prihană; Şi voi încheia legământ cu tine şi te voi înmulţi foarte, foarte tare”. Gn. 17, 1-2.

Numele lui Dumnezeu יהךה – YHWH, rămâne o mare taină până în zilele noastre. Și astăzi evreii nu-l pronunță, chiar dacă îl scriu cînd ajung la citirea lui îl înlocuiesc cu אֲדֹנָי – ADONAI, אֱלוֹהִים – ELOHIM, שדי אל – EL ȘADAI. Nu se știe perioada istorică în care a fost pronunțat, și nici dacă a fost pronunțat vreodată de omul simplu și de preoți sau numai de marele arhiereu în binecuvântările solemne și în ziua ispășirii (Yom Kippur).

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/6f/Tetragrammaton_scripts.svg/200px-Tetragrammaton_scripts.svg.png Ca fapt istoric găsim tetragrama în texte ←feniciene între 1100 – 300 î. d. C., în texte ←aramaice între secolele X î. d. C. – I d. C, și în textele ebraice din cele mai ←vechi timpuri până astăzi.

În toate textele vechi până în secolele VI-VIII d. C., יהךה – YHWH, apare fără vocale, doar patru consoane ebraice: iod, he, vau, he. Scribi mazoreți între secolele VI-VIII introduc pentru prima dată vocalele în textul ebraic și la iod, he, vau, he, pun vocalele de la ADONAI, astfel se naște numele de YaHoWaH – Iehova, care nu va fi pronunțat niciodată de vreun evreu credincios.

În textul ebraic al Vechiului Testament יהךה – YHWH, apare de 6828, dar nu se pronunță niciodată.

În Noul Testament nu apare niciodată יהךה – YHWH. Iisus chiar dacă spune: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume In. 17, 6., Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei. In. 17, 26., nu pronunță niciodată יהךה – YHWH, ci folosește apelativul Tată, Părinte, Abba.

Voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea în veci. Amin! Mt. 9-13.

Nici măcar pe cruce Iisus nu folosește יהךה – YHWH, ci נִיחָבְזַעֲ לָמָה אֵלִי אֵלִי – ELI, ELI, LAMAH SABAHTANI – Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Ps. 21, 1., Mt. 27, 46., Mc. 15, 34., și Părinte, în mâinile Tale încredinţez spiritul Meu.

Lc. 23, 46.

.

3. Grafia numelui Mântuitorului

.

În paginile Noului Testament, scrise în limba greacă, aflăm numele lui Iisus scris: Ἰησοῦς – Iisus. Acesta este numele dat din cer prin îngerul Gavril: Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus – καὶ καλέσεις τὸ ὄνομα αὐτοῦ Ἰησοῦν. Lc. 1, 30-31. Același nume este spus de înger și lui Iosif atunci când îi arată cine este pruncul: Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, καὶ καλέσεις τὸ ὄνομα αὐτοῦ Ἰησοῦν. Mt. 1, 21.

Numele Ἰησοῦς este transliterarea în greacă a numelui ebraic יְהוֹשׁ֫וּעַ – Iehșua. Acesta la rândul său este alcătuit din יְהֹוָה YH(WH) tetragrama numelui lui Dumnezeu, care nimeni nu știe cum se pronunță și יָשַׁע – yașha – salvare, mântuire. Deci cu sensul: Dumnezeu este mântuirea. Acest nume era des folosit în lumea ebraică din timpul lui Iisus.

În limba română transliterarea numelui Ἰησοῦς cunoaște două forme: Iisus și Isus.

În Noul Testament la numele propriu a lui Iisus se adaugă diverse epitete[1] și titluri. Cel mai des utilizat în limba greacă este: ὁ Χριστός – ho Christos. Acesta vine de la χρίω – chrio – ungere, uns, consacrat prin turnare de ulei de măsline pe cap și este traducerea cuvântului ebraic מָשִׁ֫יחַ – mașiah – unsul lui Dumnezeu, consacrat lui Dumnezeu. Acesta avea misiunea de a sluji, de a conduce și de a salva poporul ales din toate vitregiile timpului: preot, rege și salvator – mântuitor: Apoi a luat Moise mirul de miruit şi a miruit cortul şi toate cele din el şi le-a sfinţit. A stropit cu el de şapte ori asupra jertfelnicului şi a miruit jertfelnicul şi toate obiectele lui, baia şi căpătâiul ei şi le-a sfinţit. După aceea a turnat Moise mir pe capul lui Aaron şi l-a uns şi l-a sfinţit. Lev. 8, 10-12. Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună! Aceasta este ca mirul pe cap, care se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, care se coboară pe marginea veşmintelor lui. Ps. 132, 1-2. Domnul însă cu o zi înainte de sosirea lui Saul, îi descoperise lui Samuel şi-i zisese: “Mâine pe vremea asta voi trimite la tine pe un om din ţinutul lui Veniamin şi tu îl vei unge cârmuitor al poporului Meu Israel; acela va izbăvi pe poporul Meu din mâna Filistenilor, căci am căutat spre poporul Meu, deoarece strigătul lui a ajuns până la Mine”. I Rg. 9, 15-16.  Atunci, luând Samuel vasul cel cu untdelemn, a turnat pe capul lui Saul şi l-a sărutat, zicând:Iată Domnul te unge pe tine cârmuitor al moştenirii Sale; vei domni peste poporul Domnului şi-l vei izbăvi din mâna vrăjmaşilor celor dimprejurul lor. Iată care-ţi va fi semnul că Domnul te-a uns rege peste moştenirea Sa. I Rg. 10, 1. Domnul a zis către Samuel: “Până când te vei tângui tu pentru Saul, pe care l-am lepădat, ca să nu mai fie rege peste Israel? Umple cornul tău cu mir şi du-te, că te trimit la Iesei Betleemitul, căci dintre fiii lui Mi-am ales rege”… şi Eu îţi voi arăta ce să faci şi-Mi vei unge pe acela pe care îţi voi spune Eu“. I Rg. 16, 1-3. Atunci Domnul a zis: “Scoală de-l unge, căci acesta este!” Şi a luat Samuel cornul cu mir şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui, şi a odihnit Duhul Domnului asupra lui David din ziua aceea şi după aceea. Iar Samuel s-a sculat şi a plecat la Rama. I Rg. 16, 12-13. Atunci au venit bărbaţii lui Iuda şi au uns acolo pe David rege pentru casa lui Iuda, spunându-i-se lui David că locuitorii din Iabeşul Galaadului au îngropat pe Saul. II Rg. 2, 4. Au venit toţi bătrânii lui Israel la rege în Hebron şi a încheiat cu ei regele David legământ în Hebron, înaintea Domnului; şi au uns pe David rege peste tot Israelul. II Rg. 5, 4.

În limba română transliterarea numelui Χριστός cunoaște trei forme: Hristos, Christos, Cristos. În alfabetul grec X și K sunt două litere distincte X – H, CH, iar K – K, C.

În ultimele ediții ale Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (DEX), editat de Academia Română, la cuvâmtul CREŞTINISM stă scris: „Ansamblul religiilor la baza cărora se află credinţa în persoana şi învăţăturile lui Iisus Cristos.

Un alt nume folosit pentru Iisus, în mod special în Faptele Apostolilor și în Epistole este κύριος – kirios – domn. În greaca clasică acest titlu de respect nu are nici o conotație religioasă. Deoarece tetragrama ebraică a numelui lui Dumnezeu יהוה – IHWH nu se pronunța, Vechiului Testament al Septuagintei, o traduce cu κύριος – kirios – Domn.

Fiul Omului – υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου, acest nume îl găsim pentru prima dată în Vechiul Testament, în Cartea lui Daniel, cap 7, כבר אנש – anș kbar – fiul omului, și are clară conotație mesianică escatologică[2]: Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului (כבר אנש – υἱὸς ἀνθρώπου) şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui. Şi Lui I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată. Dn. 7. 13-14. Atunci am auzit un glas de om deasupra fluviului Ulai, glas care striga şi spunea: “Gavriile, tâlcuieşte celui de acolo vedenia!” Şi el a venit unde eram eu şi, când se apropia, m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ. Şi el mi-a grăit: “Ia aminte, fiul omului(כבר אנש – υἱὸς ἀνθρώπου), căci vedenia este pentru a arăta sfârşitul veacurilor!” Dn. 8, 16-17.

Iisus însuși folosește acest calificativ ca nume propriu al Său: Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului (ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου) pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa.

Mt. 9, 6-7.

.

Ioan în Apocalipsă vede: Și, am văzut şapte sfeşnice de aur. Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea cu Fiul Omului (υἱὸν ἀνθρώπου), îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur … Şi când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca un mort. Şi El a pus mâna dreaptă peste mine, zicând: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului. Ap. 1, 12-17.

Un alt nume a lui Iisus este, υἱὸς τοῦ θεοῦ – Fiul lui Dumnezeu. Arhanghelul Gabriel îi spune Fecioarei Maria: Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu (υἱὸς θεοῦ) se va chema. Lc. 1. 35. Ioan botezătorul mărturisește despre Iisus: Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu (ὁ υἱὸς τοῦ θεοῦ). In. 1, 34.

Petru mărturisește: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel viu (Σὺ εἶ ὁ Χριστὸς ὁ υἱὸς τοῦ θεοῦ τοῦ ζῶντος). Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Mt. 16, 16-17.

Alte nume date lui Iisus în paginile Sfintelor Scripturi sunt: Rege, Mesia, Rabbi, Învățător, Maestru, Profet, Preot, Cuvânt, Emanuel, Fiul lui Iosif, Miel, Mielul lui Dumnezeu, Miel înjunghiat, Lumină, Lumina lumii, Păstor, Păstorul cel bun, Pâinea vieții, Pâinea cea vie, Calea, Adevăr, Viață, Izvorul vieții, Adam cel nou, Poarta, etc.

Acestea toate s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui – ταῦτα δὲ γέγραπται ἵνα πιστεύ[ς]ητε ὅτι Ἰησοῦς ἐστιν ὁ Χριστὸς ὁ υἱὸς τοῦ θεοῦ, καὶ ἵνα πιστεύοντες ζωὴν ἔχητε ἐν τῷ ὀνόματι αὐτοῦ. In. 20, 26-31.

.

În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu? Ps. 41

.

.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

.

Sfânta Scriptură

.

Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1988, 2001.

.

La Bibbia di Gerusalemme, Edizioni Dehoniane, Bologna 1985.

.

La Bible traduction integrale hebreu-français, Texte hébraȉque d’après la version massorétique, traduit du texte original par les membres du Rabbinat Français sous la direction du Grand-Rabin Zadoc Kahn, nouvelle édition avec traduction révisée, Editions Sinaȉ, Tel-Aviv 1994.

.

Septuagunta, Id est Vetus Testamentum graece iuxta LXX interpretes, edidit Alfred Rahlfs, duo volumina in uno, Deutsche Bibelgesellschaft, Stuttgart 1979.

.

Biblia Hebraica Stuttgartensia, quae antea cooperantibus A. Alt, O. Eißfeldt, P. Kahle ediderat R. Kittel, Textum Masoreticum curavit H. P. Rüger, Masoram elaboravit G. E. Well, Editio quarta emendata opera H. P. Rüger, Deutsche Bibelgesellschaft, Stuttgart 1990.

.

Novum Testamentum Graece, post Eberhard et Erwin Nestle, editione XXVII revista, Apparatum criticum novis curis elaboraverunt Barbara et Kurt Aland, una cum Instituto Studiorum Textus Novi Testamenti Monasterii Westphaliae, Deutsche Bibelgesellschaft, Stuttgart 1993.

.

Novum Testamentum Graece el Latine, Textum Graecum post Eberhard et Erwin Nestle, communiter ediderunt Kurt Aland, Matthew Black, Carlo M. Martini, Bruce M., Metzger Allen Wikgren, Textus Latinus Novae Vulgatae Bibliorum Sacrorum Editioni debetur, utriusque textus apparatum criticum recensuerunt et editionem novis curis elaboraverunt Kurt et Barbara Aland una cum Instituto Studiorum Textus Novi Testamenti Monasterii Westphaliae, Deutsche Bibelgesellschaft, Stuttgart 19873.

.

Tuckett, C. M., “P52 and Nomina Sacra.” New Testament Studies, 47/2001, p. 544-48.

.

Carsten P. Thiede, The Earliest Gospel Manuscript?: the Qumran Papyrus 7Q5 and its Significance for New Testament Studies, Paternoster Press, Exeter 1992.

.

Zumstein J., L’Evangile selon Jean, Reproduction intégrale du Papyrus 66 avec traduction et introduction, Presses universitaires de France, Paris 2008.

.

Martin V., R. Kasser, Papyrus Bodmer XIV-XV: Evangiles de Luc et Jean, Vol. 1, Papyrus Bodmer XIV: Evangile de Luc chap. 3-24; vol. 2, Papyrus Bodmer XV: Evangile de Jean chap. 1-15, Biblioteca Bodmeriana, Cologny-Geneva 1961.

.

Charlesworth, S., Skeat T. C., P64+67 and P4, and the Problem of Fibre Orientation in Codicological Reconstruction, New Test. Stud. Vol.53/2007, pp. 582–604.

.

Theodore C. S., «A Codicological Analysis of the Chester Beatty Papyrus Codex of Gospels and Acts (P 45)», în: T.C. Skeat and J.K. Elliott, The collected biblical writings of T. C. Skeat, Ed. Brill, Leida 2004.

.

Thiede C. P., Il papiro Magdalen. La comunità di Qumran e le origini del vangelo, Ed. Piemme, Casale Monferrato 1997.

.

Codex Vaticanus graecus 1209 (Codex Vaticanus B) facsimilé complet, Ed. Bibliothecae Apostolicae Vaticanae, Rome 1999.

.

Parker D. C., Codex Sinaiticus. The Story of the World’s Oldest Bible, Ed. The British Library, London 2010.

.

Kenyon, F. G. Codex Alexandrinus. Facsimile edition, Ed. British Museum, London 1909.

.

Texte patristice și clasice

.

Patrologia Graeca, publicată de Jacques-Paul Migne în 161 volume, între 1857–1866.

.

Patrologia Latina, publicată de Jacques-Paul Migne, în 217 volume între 1844 – 1865.

.

Wessely C., Patrologia Orientalis, 18, 3, Paris, 1924

.

Lipsius, R. A., Acta Apostolorum apocrypha, Maximilian Bonnet Publisher, Lipsiae 1891.

.

Tacitus, Annales  în Loeb Classical Library, 5 volumes, Latin texts and facing English translation Translation by C. H. Moore (Histories) and J. Jackson (Annals). Harvard University Press, 1925 thru 1937.

.

Studii, documente, literatură

.

Guarducci M., La tomba di Pietro: notizie antiche e nuove scoperte, Ed. Studium, Roma 1959.

.

Guarducci M., Pietro ritrovato: il martirio, la tomba, le reliquie, Ed. Mondadori, Milano 1969.

.

Guarducci M., Pietro e Paolo sulla via Appia e la tomba di Pietro in Vaticano, Libreria Editrice Vaticana, Città del Vaticano 1983.

.

Guarducci M., Pietro in Vaticano, Ed. Istituto poligrafico e zecca dello Stato, Roma, 1983.

.

Guarducci M., Le chiavi sulla pietra: studi, ricordi e documenti inediti intorno alla tomba di san Pietro in Vaticano, Ed. Piemme, Casale Monferrato 1995.

.

Bagatti B., Gli scavi di Nazaret, I. Dalle origini al secolo XII, Ed. Francescane, Gerusalemme 1967.

.

Testa E., Nazaret Giudeo-Cristiana, Ed. Francescane, Gerusalemme 1969.

Baruffa A., Le catacombe di San Callisto. Storia-Archeologia-Fede, Libreria Editrice Vaticana, Città del Vaticano 20045.

.

Fiocchi N. V., Bisconti F., Mazzoleni M., Le catacombe cristiane di Roma. Origini, sviluppo, apparati decorativi, produzione epigrafica, Ed. Schnell und Steiner, Regensburg 1998.

.

Jacques de Voragine, La Légende dorée, Ed. Bibliothèque de la Pléiade, Gallimard 2004.

.

Radu V. – Radu V, Satele Chioarului la 1405, Ed. Mega, Cluj Napoca 2005.

.

Rotariu T., Recensământul din 1850. Transilvania, Ed. Staff, Cluj Napoca 1996.

.

Rotariu T., Semeniuc M., Mezei E., Recensământul agricol din 1895 Transilvania, Ed. Presa Univ. Clujeana, Cluj Napoca 2003.

.

Şematismul veneratului cler al Eparhiei Greco Catolice Române a Maramureşului pe anul 1936.

.

Zah G., Lenghel D., şi Marian V., Boiu Mare, Judeţul Maramureş, Legendă și adevăr – File de istorie, Ed. Roprint, Cluj-Napoca 2005.

.

Kazantzakis N., Hristos răstignit a doua oară, Ed. pentru literatură, Bucureşti 1968.

.

Socolan A., Orânduirea feudală, în Pagini din istoria Maramureșului, Ed. Muzeul Regional Maramureș, Baia Mare 1967.

Kacsó C., Repertoriul arheologic al județului Maramureș, Ed. EuroTip, Baia Mare 2011.

.

Prodan D., Iobăgia în Transilvania în secolul al XVI-lea, vol. I-III, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1967-1968.

.

Pop S., Nord, Ed. Eminescu, București 1972.

.

Zah G., Monografia satului Prislop, Ed. Roprint, Cluj-Napoca 2005.

.

Ogoranu I. G., Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, Ed. Marineasa, Timişoara 1993.

.

Pop-Săileanu A., Să trăiască partizanii până vin Americanii, Ed. Fundaţia Academia Civică, București 2008.

.

Bria I., Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti 1981.

.

Vulcănescu R., Mitologie română, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București 1987.

.

Arhivele Statului Sighetul Marmației, Protocolum IX, Anno 1697, din 14 mensis Augustus usqve ad anno 1704, diem 19 mensis Decembris, Rakoczina, 17 oct. 3;

.

Arhivele Statului Baia Mare, Protocolum V, ab Anno 1701, usqve inclusive 1703, pg. 20-21.

.

Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, 1996.

ABREVIERI

.

Vechiul Testament

Gn. – Geneza (Facerea)

Ex. – Exodul (Ieşirea)

1 Rg. – Cartea întâia a Regilor (Cartea întâia a lui Samuel)

2 Rg. – Cartea a doua a Regilor (Cartea a doua a lui Samuel)

3 Rg. – Cartea a treia a Regilor (Cartea întâia a Regilor)

4 Rg. Cartea a patra a Regilor (Cartea a doua a Regilor)

Ps. – Psalmii

Is. – Isaia

Ez. – Ezechiel

Dn. – Daniel

.

Noul Testament

Mt. – Evanghelia după Matei

Mc. – Evanghelia după Marcu

Lc. – Evanghelia după Luca

In. – Evanghelia după Ioan

Fp. – Faptele Apostolilor

Rm. – Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel

1 Cor. – Epistola întâia către Corinteni a Sf. Ap. Pavel

2 Cor. – Epistola a doua către Corinteni a Sf. Ap. Pavel

Gal. – Epistola către Galateni a Sf. Ap. Pavel

Ef. – Epistola către Efeseni a Sf. Ap. Pavel

Col. – Epistola către Coloseni a Sf. Ap. Pavel

1 Pt. – Întâia epistolă a Sfântului Apostol Petru

2 Pt. – A doua epistolă a Sfântului Apostol Petru

Ap. – Apocalipsa Sfântului Ioan

.

Cfr. – conform

Ibid. – în același loc citat

.

Mulțumire

.

Celui Binecuvântat, Celui Sfânt și Minunat, Părintelui Iubitor, Celui a toate Creator, Fiului Său Iubit și Spiritului celui Sfânt, din inimă îi mulțumim și recunoscători Lui noi vrem ca să îi fim, pentru că ne-a dărui har și lucru împlinit.

Părinților, moșilor și strămoșilor și tuturor celor binecuvântați ce în aceste pagini au fost pomeniți, le mulțumim pentru viața lor și pentru moștenirea curată și binecuvântată pe care ne-au lăsat-o.

.

Tuturor celor ce au contribuit la realizarea acestor pagini le adresăm sincere mulțumiri.

.

.

Chiar în zăpadă și în ger, frumosul roșu trandafir

rămâne pururi înflorit, când omul este mulțumit.

.

Rugăminte

.

Tuturor celor ce au citit sau vor citi rândurile acestei cărți le cerem înțelegere și îngăduință pentru omiterile și greșelile ce au putut să se strecoare în text.

.

Folosim pentru aceasta cuvintele lui Timotei Cipariu din Orologhionul de la Blaj din 1834:

.

Iar pe tine iubitorule de Hristos cetitor, cu cuvintele „smeritului între ieromonași Gherman de la Mănăstirea Bunei Vestiri din Blaj”, de la sfârșitul Acathistiarului tipărit la 1774, te rugăm ca pe nimeni să osândești pentru greșelile care le vei găsi întru această carte. – Fiind că, „precum ceriul nu este fără de nori, așa nici diorthositoriul fără de greșeală; drept aceea, orice sminteală se va afla, în diorthosirea acestui Acathistiariu, în cuvinte sau în slove, nu defăima, că nu din neștiință, nici din lenevire, ci din singură trecere a ochilor se întâmplă … ci îndreptează cu duhul blândețelor, și mă iartă, ca și tu de aceleași iertări să te învrednicești”.

.

.

  1. din greacă – επιθετον (epitheton) și latină – epitheton, a pune deasupra. Aici o calificare care se adaugă peste nume, exprimă o calitate sau o însușire deosebită, îl pune într-o nouă lumină.

  2. Cuvânt compus din τὰ ἔσχατα ta és-chata – ultimele lucruri și λόγος logos, λέγειν (léghein) – cuvânt, alegere, povestire, enumerare – studiu, învățătură despre ultimele lucruri care vor fi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.