Psaltirea Binecuvantarii

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Psaltirea Binecuvântării

    Psaltirea Binecuvântării Psaltirea Binecuvântării încununează cele 5 Psaltiri adaptate nevoilor ființei omenești. Ele se pliază pe cele 5 porți ale percepției și pe cele 5 simțuri și au ca scop protecția, apărarea, curățarea, dezlegarea relelor legături, risipirea blestemelor, a afuriseniilor, a relelor urări și doriri, risipirea farmecelor, a vrăjilor, a făcăturilor și a diverselor forme de magie neagră, vindecarea și însănătoșirea ființei umane și așezarea ei în lumina binecuvântării Părintelui ceresc. Aceste Psaltiri sunt:   Vol. 3 – Psaltirea în lumina descoperirii Domnului nostru Iisus Hristos, fără cuvintele de blestem și osândă, așa cum o poate citi spre bine tot omul. Vol. 4 – Rugăciunile psalmilor Vol. 5 – Psaltirea…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Catisma XX – I

      PsB. 143 – 8   Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău în cer și în tot pământul. Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic: Cine sunt eu ca Tu să îți amintești de mine? Ce este sufletul meu ca Tu să îl cercetezi pe el? Micşoratu-m-ai cu puțin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste m-ai încununat. Pusu-m-ai cu binecuvântare peste lucrurile zidite de mâinile Tale, toate mi le-ai supus. Animalele ne-grăitoare toate, până și animalele câmpului, păsările cerului şi peștii mării, și cele din adâncuri. Binecuvintează-mă, Doamne, și mă bucură cu măreția Ta cea mai…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Catisma XIX – II

      PsB. 135 – 16    Mă plec în fața măreției Tale și îți cer binecuvântare și bună măsură și chibzuință în tot ceea ce sunt și în tot ceea ce am aici pe acest pământ. Te rog păzește-mi trăirile și toată viața mea. Binecuvintează-mă, Doamne, și mă protejează sub acoperământul aripilor Tale. Apără-mă în faţa celor care mă necăjesc. Păzește-mi sufletul de omul răutăcios, și cu puterea Ta desparte-mă de toți cei ce îl urmează pe principele acestei lumi. Pentru că ei îşi iau partea lor în viaţa aceasta. Binecuvintează-mă, Doamne, și mă ferește de cei ce lucrează împotriva voinței Tale. Păzește-mă de cel ce se crede veșnic persecutat…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Catisma XVIII – III

        PsB. 128 – 23 Binecuvintează-mă, Doamne, Cel ce ești Dumnezeul puterilor. Cel ce ești Împăratul măririi, binecuvintează-mă și mă cercetează. Tu ești Domnul și Dumnezeul vieții mele. În fața Ta se deschid porțile cele veșnice și toate se pleacă în fața Împăratului măririi. El este Domnul Dumnezeul tuturor puterilor. În fața lui toate căpeteniile se pleacă și își deschid larg porțile și îi arată supunere și cinstire prin fire. Binecuvintează-mă, Doamne, Cel ce ești Împăratul măririi. Tu, ai fost din veșnicie Domnul cel tare şi puternic, Tu ești Domnul Dumnezeul celor de sus și a celor ce sunt în adâncuri. Al Tău e tot pământul cu toată plinirea…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Catisma XVII – IV

    PsB. 120 – 31 Binecuvintează-mă, Doamne, și mă veselește cu lumina feței Tale şi în cuvântul Tău cel drept să se bucure inima mea. Înțelepțește-mă să nu fiu ca un cal sau ca un catâr, la care nu e pricepere, ce cu zăbală şi cu frâu au fălcile lor strânse, ca să nu se abată de la calea lor. Binecuvintează-mă și mă scoate din nepriceperea inimii și din necazul sufletului mă izbăvește. Povățuiește-mă pe calea cea bună a vieții și păcatul făptuit nu îl lăsa să vină cu urgia lui peste soarta mea. Binecuvintează-mă, Doamne, și nu lăsa să se îngreuneze ziua și noaptea peste mine cu ghimpele suferinței și…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Catisma XVI – V

        PsB. 115 – 36  În Tine, Doamne, e binecuvântarea mea. Tu ești Apărătorul meu. Tu ești Ajutorul meu. Tu ești Izbăvitorul și Lumina vieții mele. Cei fără de lege pier în cursele inimilor lor şi urmașii lor se risipesc fără de urmă. Să nu fiu ademenit de soarta care și-au ales-o. Binecuvintează-mă, Doamne, și mă ajută să am în inima mea bunătatea. Așază pe buzele mele vorbele cele bune și dă-mi harul bunei înțelegeri. Cei blânzi vor moșteni pământul şi vor locui în veacul veacului pe el. Limba lor rostește adevăr. Legea lui Dumnezeu este mereu în inima lor. Binecuvintează-mă, Doamne, și mă păzește că am văzut înălțându-se…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Catisma XV – VI

    PsB. 106 – 45 Binecuvintează-mă, Doamne, și îmi așază în inima mea priceperea de a mă opri din fuga fără rost. Ajută-mă să Te cunosc și să Te cinstesc cu drag atunci când sunt bine și sunt sănătos. Binecuvintează-mă, Doamne, și mă ajută să mă opresc din trudă înainte de a fi prea târziu. Înțelepțește-mă să mă opresc și să mă odihnesc în timp bine rânduit și nu mă lăsa să ajung să mă opresc doar prin spitale sau în recele mormânt. Te rog înțelepțește-mă. Binecuvintează-mă, Doamne, și pune capăt războiului din inima mea și așază-mi pace, liniște și mulțumire în suflet și în trăiri. Deschide ochii minții mele să…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Catisma XIV – VII

        PsB. 97 – 54   Binecuvintează-mă, Doamne, că în Tine am nădejdea. Dumnezeul meu, cei răi și vărsători de sânge nu ajung la jumătatea zilelor lor. Păzește-mă și mă fă bun și drept și nu mă lăsa să mă tulbur în veac. Că eu spre Tine vin și în fața Ta îmi aduc inima și știu că mă vei ajuta. Binecuvintează-mă și risipește relele ce vor să mă doboare și nu-i lăsa pe cei ce le săvârșesc să se apropie de mine. Binecuvintează-mă și mă păzește de trăirile omului lipsit de respect și de bun simț. Nu îl lăsa să mă tulbure. Ferește-mă de tot cuvântul și de…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Catisma XIII – VIII

    PsB. 88 – 63   Lucrurile Tale, Doamne, sunt bune şi toate faptele Tale sunt făcute cu înțelepciune. Binecuvintează-mă și-mi veselește sufletul şi îmi așază iar în inimă bucuria de a fi și de a trăi. Binecuvintează-mă și nu lăsa să fiu prins în traumele psihice ale omului nevrotic. Nu mă lăsa să fiu prizonier al trăirilor de nestăpânit. Ajută-mă să trăiesc în echilibrele cele frumoase ale vieții și nu mă lăsa să răbufnesc în isterii de necontrolat sau în fobii ucigătoare sau în obsesii secătuitoare sau în trăirile tulburi și tulburătoare. Binecuvintează-mă și nu mă lăsa să cad în neîmpăcările omului ce nu se acceptă pe sine însuși. Apără-mă…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Catisma XII – IX

    PsB. 82 – 69   Binecuvintează-mă, Doamne, și nu mă părăsi chiar dacă eu de multe ori Te-am părăsit, că Tu ești Izbăvitorul și Mântuitorul și Dumnezeul meu. Sărman aș fi fără de Tine și sărac ar fi sufletul meu fără de ajutorul Tău. Binecuvintează-mă și mă întărește și mă întoarce de la rău spre bine și nu mă lăsa să fiu umilit sau rușinat sau prins în răutăți, în rele și în minciună. Binecuvintează-mă și mă călăuzește înspre adevăr și spre săvârșirea celor bune. Să se rușineze şi să nu se mai apropie de mine cei ce m-au împins spre cele rele. Păzește-mă! Amin. PsB. 83 – 68 Binecuvintează-mă,…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Catisma IX – XII

    PsB. 61 – 90 Binecuvintează-mă, Doamne, și îmi umple viața cu lungime de zile şi îmi arată binele pe care trebuie să îl fac, să îmi pot găsi și eu împlinirea mea. Binecuvintează-mă și mă așază sub ocrotirea Ta. Scoate-mă cu bine din tot necazul și fii cu mine. Ascultă-mi rugăciunile și împlinește-mi gândul cel bun al inimii mele. Cunoscut fă-mi al Tău Nume și mă acoperă cu puterea lui. Binecuvintează-mă și nu îi lăsa pe cei răi să îmi tulbure viața. Peste aspidă și peste vasilisc de voi păși, păzește-mi pasul meu și-l apără de tot ce este rău. Trimite, Doamne, pe îngerii Tăi să mă apere în toate…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Catisma VIII – XIII

      PsB. 51 – 100 Binecuvintează-mă, Doamne, acum cu puterea Ta și îi oprește pe toți cei plini de răutate și fă să piară pentru totdeauna lucrarea lor din calea mea, din casa mea și de pe fața întregului pământ. Binecuvintează-mă și fă să se îndepărteze de mine tot omul care grăieşte nedreptăţi, el să nu poată sta înaintea ochilor mei. Cel mândru să nu poată păși pragul casei mele, iar vorbele și faptele lui să nu îmi poată tulbura inima. Binecuvintează-mă și îl trimite pe cel bun să îmi fie ajutor. Ochii mei îndreaptă-i spre cei drepți și buni la inimă și ei să şadă cu mine înaintea Ta.…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Catisma VII – XIV

    PsB. 47 – 104 Binecuvintează-mă, Doamne, și scrie Legea Ta în inima mea și mă ajută să o păzesc în veac. Binecuvintează-mă și mă îmbracă în veselie. Adu-Ți aminte de mine și de tot neamul meu și ne întărește prin Cuvântul Tău. Cu pâine cerească satură-mi ființa și cu dragostea inimii Tale scoate-mă din împietrirea inimii. Binecuvintează-mă cu apa vie şi râuri vii să curgă în mine și să îmi aducă însănătoșirea trupului meu. Binecuvintează-mă și îmi adu aminte de Cuvântul Tău și de puterea ce stă în El. Pune nor spre acoperirea mea şi foc ceresc să îmi lumineze vederea. Binecuvintează-mă și mă apără de toți asupritorii. În cărările…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Catisma VI – XV

        PsB. 43 – 108 Binecuvintează-mă, Doamne, și mă scoate acum cu bine de sub puterile oricărui fel de blestem. Ridică-mă și mă îmbracă în puterea binecuvântării Tale. Dă-i putere sufletului meu și mă ajută să ies acum din orice necaz. Binecuvintează-mă și fii lângă mine și nu mă părăsi în ziua cea grea și nu mă lăsa în cărările rătăcirilor mele. Binecuvintează-mă, Doamne, și fă să am mereu lauda Ta în gura mea, iar cuvântul Tău cel bun să fie grăit de mine în toate zilele viețuirii mele. Te rog, Doamne, să mă binecuvintezi și să nu lași să mă lovească rușinea sau umilirea sau ponegrirea. Risipește-le și…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Catisma V – XVI

      PsB. 34 – 117 Binecuvântați pe Domnul că e bun, că în veac este binecuvântarea Lui. Îți mulțumesc Ție, Doamne, că m-ai auzit și m-ai binecuvântat și ai scos cu bine inima mea din necazul ce o apăsa. Binecuvântat ești în cer și pe pământ. Inima mea îți mulțumește și Te preamărește. Cuvântul Tău să-mi fie călăuza mea! Dumnezeul vieții mele ești Tu și minunată este voința Ta. Binecuvintează-mă din casa Ta și din locașul viețuirii Tale, apleacă-Te și acum spre inima mea și mă fă să fiu împăcat și împlinit în toate cele bune ale mele. Binecuvântat este cel ce vine întru numele Tău, Doamne, Dumnezeul meu. Doamne,…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Catisma IV – XVII

    PsB. 33 – 118 Binecuvintează-mă, Doamne, și nu mă lăsa să rătăcesc precum oaia cea pierdută, că Tu ești Păstorul meu cel bun. Binecuvintează-mă și mă apără de prădătorii cei nemiloși. Păzește-mă și nu îi lăsa să îmi distrugă viața și sănătatea mea. Binecuvintează-mă și mă scoate cu bine din tot necazul meu. Cuvintele buzelor Tale m-au zidit și prin ele Tu m-ai făcut să fiu viu. Puterile Tale să mă apere de tot ce este rău. Binecuvintează-mă și fă să lucreze sfatul Tău în inima mea. Prin cuvintele Tale dă înțelepciune gândurilor mele și pe buze pune-mi glas de pace și de bună înțelegere. Binecuvintează-mă și dă-mi lumina Înțelepciunii…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Catisma III – XVIII

    PsB. 18 – 133 Binecuvântat ești, Dumnezeul meu, Tu ai făcut cerul şi pământul, fii cu mine în noaptea vieții mele și îmi dă lumină. Binecuvintează-mă și îmi dă putere. Când ridic mâinile mele spre cele sfinte şi îți cer binecuvântarea Ta, Te rog nu mă părăsi. Ajută-mă, Doamne. Tu ești Domnul vieții mele. Cei ce stați în casa Domnului, toți slujitorii Domnului binecuvântați pe Domnul și îi cinstiți Numele Lui.   PsB. 19 – 132 Binecuvântarea Ta se odihnește unde este bună înțelegere și unitate, că așa ai rânduit și așa ai poruncit, să fie viață acolo și bucurie până în veac. Aceasta este binecuvântarea Ta. În ea ai…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Catisma II – XIX

    PsB. 9 – 142 Binecuvintează-mă, Doamne, ca un Părinte iubitor și alungă de la mine pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu. Binecuvintează-mă, Doamne, și mă ajută să trăiesc lângă Tine ca pruncul lângă tatăl său. Binecuvintează-mă, Doamne, și stârpește tot răul și toată lucrarea vrăjmașilor mei. Scoate din necaz sufletul meu. Dăruiește-mi iar viață binecuvântată și mă călăuzește cu Duhul Tău cel Sfânt. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Binecuvintează-mă și mă ajută să îmi ridic sufletul meu spre cele înalte ale vieții pământești. Arată-mi calea pe care trebuie să merg. Ajută-mă să aud în fiecare clipă glasul cel sfânt al binecuvântării Tale. În Tine…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Catisma I – XX

    Catisma  I  – XX   PsB. 1 – 150 Toată suflarea Te binecuvintează pe Tine, Doamne, Te binecuvintează în toate trăirile cele bune ale firii sale. În suflul său și în frumusețea zidirii Te binecuvintează toată ființa. În glas de bucurie şi în horă îți cântă Ție tot poporul Tău și Te binecuvintează. În glas de bucurie Te binecuvintează și sufletul meu, împreună cu aleșii Tăi. Binecuvântat ești, Doamne, în toate cele ale Tale. Se binecuvintează în lumina Ta tot omul cel zidit de Tine. Binecuvântat ești întru sfinții Tăi. Bun și Binecuvântat ești, Doamne! PsB. 2 – 149 Binecuvântată este bunătatea Ta din veac în veac. Sfântă și binecuvântată…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Psalmii Binecuvântării

    Psalmii Binecuvântării sunt rugăciuni și binecuvântări inspirate din vechile texte ale psalmilor și din rugăciunile binecuvântărilor biblice. Cum și când se citesc Psalmii Binecuvântărilor Mulțumirea, recunoștința, cinstirea și binecuvântarea sunt hrana cea vie a minții, a sufletului, a inimii, a păcii, a emoțiilor, a sentimentelor, a vieții și a sănătății noastre interioare. Timpul rugăciunii este acel timp în care noi ne adunăm în noi înșine în pace și în liniște. Este timpul în care noi ne regăsim în acea pace a firii și a zidirii, este timpul cel bine lucrător în noi. Acest timp este personal, el e legat de ziua din săptămână în care ne-am născut și de ritmul…

  • Psaltirea Binecuvantarii

    Psalmii și Psaltirea

    Psaltirea sau Cartea Psalmilor atribuită regelui David, lui Asaf și Core, este una din cărțile Vechiului Testament scrisă în limba ebraică תְּהִלִּים – Tehilim, – „cântece de laudă„. Tradusă în limba greacă Ψαλμοί, – „cântări acompaniate cu harpa„. Din greacă vine numele în limba română: Psalmi – Psaltire.   Psalmii sunt cântece, imnuri, urări și rugăciuni compuse înainte de venirea Domnului nostru Iisus Hristos, în perioada Vechiului Testament. Ei au în ei principiile legii talionului, adică, legea strictei reciprocități a faptei și a pedepsei: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.   Iisus însă ne învață: Aţi auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte». Eu însă vă…