Cuvant inainte

P A R A C L I S

Para-clis în greacă Παρά-κλησις

înseamnă a chema – pe lângă,
a chema în ajutorul nostru pe lângă puterea noastră omenească,
a chema pe Dumnezeu Tatăl, pe Iisus, pe Sf. Duh și puterile cerești,

precum Iisus ne învață:

Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, acelea cu putinţă sunt la Dumnezeu.

Adică, acolo unde puterile noastre se sfârșesc, acolo unde noi nu mai putem face nimic, de acolo intră în ajutor, puterea Bunului Dumnezeu, care va duce mai departe, spre împlinirea binelui nostru, ceea ce noi numai cu puterea noastră nu am fi reușit.

În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat e sufletul meu de Dumnezeul cel viu. Ps. 41

Rugăciunea

         Dumnezeu este cea mai minunată Ființă din universul de noi cunoscut. El s-a descoperit nouă, cu adevăratul Său chip de Tată al nostru, prin Fiul Său iubit Iisus, prin cuvintele și prin faptele Lui.

Atunci când ne adresăm lui Dumnezeu, ne adresăm Tatălui nostru, care ne-a zidit pe noi, Care a fost și este lângă noi, chiar și atunci când noi nu știm și nici măcar nu vrem să fim cu El.

Spre deosebire de părinții noștri pământești care ne pot uita, abandona și părăsi, Tatăl nostru cel ceresc este mereu alături de noi, respectându-ne în alege-rile noastre și ajutându-ne atunci când îi cerem sincer ajutorul Său.

 

Rugăciunea adresată Tatălui, Fiului, Sfântului Duh și tuturor ființelor sluji-toare Lui trebuie să fie cât mai limpede și mai clară, înțeleasă și simțită de inima noastră în duh și în adevăr.

Rugăciunea nu implică doar cererea, ci întreaga comunicare, conștientizare și relaționare corectă sau incorectă, cu noi și cu Ființa cerească, dumnezeiască, pe care o chemăm, căreia ne adresăm și îi vorbim logic și cu sens, încercând să o percepem și să conlucrăm cu Ea pentru binele nostru și al semenilor noștri.

Subliniem termenul incorect deoarece noi de multe ori cerem lucruri fără sens și lucruri care nu sunt spre binele nostru sau al semenilor noștri. Dumnezeu și toate puterile cerești slujitoare Lui nu răspund cererilor fără sens și fără o logi-că a binelui. De exemplu, ne putem ruga o veșnicie ca 2+3 să facă 7, 2+3 suma lor tot 5 va fi oricât ne-am ruga sau posti.

Când dorim să comunicăm cu cineva încercăm să fim cât mai limpezi, cât mai reali și cât mai obiectivi. O discuție fără sens este plictisitoare și împovărătoare. Rugăciunea este la fel.

În mintea noastră pregătim cuvintele, le așezăm în logica firescului lor, ni le repetăm pentru a se așeza bine în noi și pentru a le da putere reală. Aceasta este rugăciunea făcută în gând. Ea vorbește în primul rând inimii, sufletului, minții și spiritului nostru. Ne vorbește pentru a ne trezi și a ne pregăti să o conștientizăm, să o însușim, să o vedem în împlinirea ei, să o simțim și apoi să începem procesul materializării ei, în șoaptă, în vorbă și în faptele izvorâte din adevărurile ei.

     Rugăciunea în șoaptă implică prin natura ei apropierea reală, întâlnirea și intimitatea cu Ființa căreia ne adresăm. Poți vorbi în șoaptă doar celui care este apropiat și te ascultă. Rugăciunea în șoaptă se face atunci când pe Dumnezeu îl simți și îl vezi aproape.

Rugăciunea cu glas tare are mai multe valențe. Ea implică o identitate clară și asumată atunci când este exprimată prin viu grai, așezat, conștient, cursiv, logic și real. Ea poartă timbrul vocii celui care o exprimă în clipa expirației suflării sale. Ea se adresează unei Ființe bine definite și așteaptă răspuns prin însăși natura ei.

Răspunsul la rugăciune îl primim la fel precum primim răspunsul în orice comunicare firească pe care o avem cu cineva. Astfel dacă vorbim singuri, în vânt și fără de rost, răspunsul va fi vânt fără de rost. Dacă știm cu cine vorbim, dacă îl cunoaștem în adevăr pe cel căruia ne adresăm, dacă ne știm locul și poziția noastră în raport cu el, știm la ce răspuns să ne așteptăm. Aici avem așa zisa rugăciune a treptelor: Cea mai înaltă este cea în care noi primim Cuvântul Vieții descoperit nouă de Iisus, și prin acest Cuvânt ne adresăm lui Dumnezeu ca și copii născuți din El. Apoi urmează cei care i se adresează ca și prieteni, apoi cei care i se adresează ca și slujitori, apoi cei care i se adresează ca și lucrători plătiți, apoi cei care i se adresează ca și slugi, robi, servi sau sclavi, apoi cei care i se adresează ca și datornici, apoi cei care i se adresează ca și vinovați, pătați de răul făcut de ei, păcătoși, greșiți, compromiși, apoi cei care i se adresează ca și legați, condamnați, chinuiți, umiliți și ultimii ca și morții cei din veac și din adâncuri. Unde noi ne așezăm prin faptele noastre, acolo e și răspunsul rugăciunii noastră.

Rugăciunea cântată exprimă sublima trăire și armonie a inimii. Rugăciunea poate fi strigată, atunci când ea exprimă cerere de grabnic ajutor. Ea poate fi plină de lacrimi, cutremur și suspine când este făcută în necazuri și în durere. Ea poate fi parte din ritual sau însoțită de ritual când este nevoie și situația o cere.

Tatăl nostru – variante în text

Cea mai înaltă rugăciune pe care omul a primit-o vreodată este Rugăciunea Tatăl nostru. Ea se găsește în Noul Testament doar în Evanghelia după Matei 6. 9-13., și în Evanghelia după Luca 11. 2-4. O să folosim versiunea cea mai apropiată de original, adică textul critic grec, publicat după îndelungi studii de NESTLE-ALAND, NOVUM TESTAMENTUM Graece et Latine, Deutsche Bibelgesellsschaft, Stuttgart 1987, paginile 13; 195.

 

Redăm textul original în limba greacă, urmat imediat de traducerea cât mai fidel posibilă a acestuia în limba română.

Textul din Evanghelia după Matei 6:

9 Πάτερ ἡμῶν ὁ ἐν τοῖς οὐρανοῖς·ἁγιασθήτω τὸ ὄνομά σου·

10 ἐλθέτω ἡ βασιλεία σου·γενηθήτω τὸ θέλημά σου, ὡς ἐν οὐρανῷ καὶ ἐπὶ γῆς·

11 τὸν ἄρτον ἡμῶν τὸν ἐπιούσιον δὸς ἡμῖν σήμερον·

12 καὶ ἄφες ἡμῖν τὰ ὀφειλήματα ἡμῶν, ὡς καὶ ἡμεῖς ἀφήκαμεν τοῖς ὀφειλέταις ἡμῶν·

13 καὶ μὴ εἰσενέγκῃς ἡμᾶς εἰς πειρασμόν, ἀλλὰ ῥῦσαι ἡμᾶς ἀπὸ τοῦ πονηροῦ.

Traducerea în română:

9. Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău;
10. vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
11. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi;
12. şi ne iartă nouă datoriile noastre, precum şi noi iertăm datornicilor noştri;
13. şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de cel rău.

Textul din Evanghelia după Luca 11.

2 Πάτερ, ἁγιασθήτω τὸ ὄνομά σου·ἐλθέτω ἡ βασιλεία σου·

3 τὸν ἄρτον ἡμῶν τὸν ἐπιούσιον δίδου ἡμῖν τὸ καθ’ ἡμέραν·

4 καὶ ἄφες ἡμῖν τὰς ἁμαρτίας ἡμῶν, καὶ γὰρ αὐτοὶ ἀφίομεν παντὶ ὀφείλοντι ἡμῖν·καὶ μὴ εἰσενέγκῃς ἡμᾶς εἰς πειρασμόν.

 

Traducerea în română

2. Tată, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.
3. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă în fiecare zi.
4. Şi ne iartă nouă păcatele noastre, căci şi noi înşine iertăm tuturor celor ce ne greşesc nouă. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

 

În rugăciunea Tatăl nostru, putem vedea cum textul original nu este exact la fel. Traducerile, la rândul lor au diverse variante. Acestea de multe ori au devenit identitate confesională, liturgică sau punct de deosebire între cei ce numesc pe Dumnezeu Tatăl nostru iar pe frați îi numesc eretici, schismatici, rătăciți și alte apelative care contrazic prin natura lor invocarea numelui lui Dumnezeu ca Tată al nostru, cum ne-a învățat Iisus.

 

Cele mai întâlnite variante:

Varianta 1: Pâinea noastră cea de toate zilele sau varianta 2: Pâinea noastră cea spre ființă. Care este varianta corectă? Textul grec din Matei 6. 11 τὸν ἄρτον ἡμῶν τὸν ἐπιούσιον δὸς ἡμῖν σήμερον, și Lc. 11. 3 τὸν ἄρτον ἡμῶν τὸν ἐπιούσιον δίδου ἡμῖν τὸ καθ’ ἡμέραν, poate fi tradus și într-o variantă și în cealaltă. Diferența este în cel care rostește rugăciunea. Dacă pâinea pe care o mănânci zilnic este bună, adică, ai bine, pace și înțelegere în casă, ești binecuvântat, fericit, sănătos, ai spor și de toate, atunci e bună varianta 1, adică pâinea cea pe care o ai în toate zilele, Tatăl să ți-o dea mereu, e bună, e cea care îți place. Iar dacă pâinea cea pe care o mănânci zilnic o mănânci în lacrimi, în durere, în boli și necazuri, atunci folosește varianta 2, cere pâinea cea spre ființă care repară și rezidește toate cele bune ale tale.

 

Mt. 6. 12, Și ne iartă nouă greşelile noastre / καὶ ἄφες ἡμῖν τὰ ὀφειλήματα ἡμῶν, Lc. 11. 4. Şi ne iartă nouă păcatele noastre / καὶ ἄφες ἡμῖν τὰς ἁμαρτίας ἡμῶν.

ὀφειλήματα înseamnă datorie care poate fi făcută din greșeală. Termenul grec e foarte clar și precis: Datorie, în latină tradus debita, în italiană debiti, datorii.

ἁμαρτίας înseamnă păcat, sau un rău săvârșit, o fărădelege

Nu ne duce pe noi în ispită sau nu ne lăsa pe noi în ispită. Mt. 6. 13, καὶ μὴ εἰσενέγκῃς ἡμᾶς εἰς πειρασμόν, Lc. 11. 4, καὶ μὴ εἰσενέγκῃς ἡμᾶς εἰς πειρασμόν, textul original este, nu ne duce. Noi suntem obișnuiți să vedem ispita doar ca un rău agresiv, invadator, dar aceasta este realitatea care ne pune mereu în fața unei alegeri și al unui discernământ. A nu ne duce în ispită înseamnă a cere să nu ne dea mai mult decât noi putem duce, nici în bine, nici în rău. Exemplu ar fi tânărul care are curajul să îl roage pe tatăl său zicându-i, tată nu mă duce în ispită, adică nu îmi da bani pe care eu nu știu încă să îi gestionez, nu îmi da la vârsta de 18 ani cea mai performantă mașină pe care nu știu și nu pot să o stăpânesc, ca să nu mă pierzi și să îmi pierd eu însumi viața. Dă-mi cele cu bună măsură și la timpul lor cel bun.

 

Ritualul

    Ritualul, termen din limba latină ritus, e o acțiune, o ceremonie, un ceremonial derivat din vechi tradiții religioase sau laice, din obișnuințe sau nevoi, care se desfășoară după anumite reguli. Ritualul poate fi zilnic, simplu, adesea banal, de exemplu, trezirea, spălarea, rugăciunea de dimineață, micul dejun etc. Ritualul poate fi solemn și maiestuos, cu prilejul unor momente importante ale existenței umane, de exemplu naștere, numire a noului născut, botez, căsătorie, moarte, etc. Ritualul poate fi legat de etape ale timpului, ani, luni, zile jubiliare etc.; ale muncii, căutarea unui loc de muncă, angajare, inițiere în noua muncă, etc.; ale anotimpurilor, ale Sărbătorilor de iarnă, de primăvară, de Paști, etc., ale evenimentelor care dau o identitate grupului, comunității sau familiei din care facem parte, etc.

Ritualul religios este un ritual aparte. El se naște din rugăciune și este însoțit de rugăciuni specifice tradiției și culturii în care s-a născut și s-a format în timp. El are simboluri și gesturi care se nasc din conținutul și obiectivul rugăciunii: suflare, scuipare la exorcizare înainte de botez, afundare în apă, stropire, ungere, aprinderea lumânărilor, cădire, punerea mâinilor, înconjurarea bisericii, etc.

Ritualul are funcțiunea de a materializa gândul, intenția și rugăciunea rostită, prin gesturile firești care se nasc din acestea. De exemplu pentru a face curat într-o cameră nu este de ajuns să gândim, să avem intenția, să o exprimăm prin viu grai și să nu facem nimic. Este nevoie să luăm cele necesare și să îndeplinim ritualul curățeniei cu toate cele ale sale.

Ritualul completează Rugăciunea generând începutul împlinirii ei: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri”.

Ritualul sacru se deosebește de ritualul magic prin natura sa curată, benefică, purificatoare. Ritualul sacru este mereu în slujba binelui și e în perfectă potrivire cu armonia cosmică, cu armonia cea de Dumnezeu făurită spre împlinirea vieții noastre pe acest pământ și e păzit de Tatăl nostru Cel Binecuvântat din veac. Amin.