
Glasul Pecetarelor
Strămoşilor mei maramureşeni –
„Acesta este neamul celor ce-L caută pe Domnul …
Deschideţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice…” Psalm 23, 6
.
.
.
RECENZIE la cartea „Glasul pecetarelor”
.
A pune prima cărămidă în fundaţia unui edificiu înseamnă a fi ctitorul acelui edificiu. A scrie prima carte care abordează un domeniu neabordat până acum înseamnă a fi un desţelenitor. A deschide un nou câmp de cercetări, acum, la sfârşitul secolului XX, nu numai că nu este de ici de acolo, dar este mai mult decât o premieră.
.
Cartea preotului Romul Pop, apărută în 1993, prin adoptare de către Biblioteca Revistei Familia reuşeşte aceste performanţe.
.
Se pare că minusculele opere de artă (pecetarele) circumscriu un univers estetic şi de simboluri suficient pentru a defini un popor. Desigur universul pecetarelor adaugă un plus de farmec sensibilităţii româneşti. În plus, formele şi simbolistica pecetarelor reprezintă variante plastice ale unei simbolistici şi sensibilităţi de o mare arhaitate, doar împlinită în creştinism şi capabilă să influenţeze plastica secolului XX, aşa cum a făcut-o şi Brâncuşi.
.
Analizând peste 70 de imagini de pecetare autorul pune bazele analizei, nu atât estetice, cât mai ales simbolice ale unei arte de cult care se pierde în negura vremurilor. Incapabil să nu fie un bun creştin, preotul încearcă totuşi o analiză gestaltistă şi prin prisma simbolurilor antropologice generale. Acest lucru mi se pare extrem de meritoriu.
.
Desigur, domeniul de cercetare căruia Romul Pop îi pune bazele se va dezvolta. Dar toţi cei ce vor veni şi vor continua acest început vor fi obligaţi să ţină cont de prima orientare. Este asigurată astfel o nebănuită deschidere acestui domeniu, care, în ceea ce priveşte esenţa formelor şi arhetipalitatea lor, este de o egală importanţă cu domeniile cusăturilor, olăritului etc. Tocmai de aici surpriza că un asemenea filon de cunoaştere estetică şi nu numai a fost neglijat. Este meritului autorului de a fi sesizat importanţa domeniului.
.
(Rev. UNU, anul V nr.58, Oradea, decmbrie 1994) Dr.Gavril Cornuţiu
.
7
.
Zusammenfassung
.
Die Zivilisation des Holzes in dem rumanänisch -geistlichen Raum hat eine besondere Stimme, die uns durch die grossartige Pforte konkretisiert und gegeben worden ist, wie auch durch die Häuser, Holzkreuze, chirche und andere Gebäude und Gegenstände.
.
Diesen, sind viele Studien, Forschungen, Albumen und Museen gewidmet. Leider, aber aus verschiedenen Gründen eine besondere Art von diesen Gegenständen ist vernachlässigt: die Petschafte.
.
Dieses Buch beschäftigt sich mit diesen kleinen Gegenständen für Kultus, mit welchen das euchareistische Brot geweiht wird. Die Petschafte haben neben der kultischen Rolle einen künstlichen Wert, der mit den grössten Schöpfungen vom Holz rivalisiert.
.
Wir stellen jetzt die Züge der Petschafte, die Form und die Rolle “dieser Gebete im Holz “ dar (Kap. I), dann schreiben wir über sechs von diesen Petschaften “geboren” zwischen 1729 – 1877, damit sie ihr Leben erzählen könnten (Kap. II).
.
Mit der Hilfe von der Petschaft “Sanduhr” machen wir eine Reise durch die Zeit und Raum, durch die Jahrhunderte, durch die verschiedene Kulturen, von Donau bis zur Piramiden (Kap. III).
Im Kapitel IV fahren wir mit der Hilfe einigen alten Symbolen weiter zur Ursprung, die bis in unserer Zeit durch verschiedene geschnitze Formen Geblieben sind, wie: axis mundi, gewundene Säule und Wolfszahn.
.
Weil es so viele Aenlichkeiten zwischen der alt-volkstümlichen und klassicher Kunst gibt, das sechste Kapitel vergleicht zehn alte Petschafte von Maramureş mit verschiedenen Werken von C. Bräncuşi und auch mit anderen vor ihm.
.
Es Wird im Kapitel VI versucht eine Darstellung der Personen, die diese Sehenswürdigkeiten vom holz gemacht haben: die Berufe und namen.
Die dargestellten Petschafte , die jetzt den zwei Sammlern gehören (vorüber im Kap. VII die Rede War) Werden von dieser Zeit, Güter, die, allen, die dieses Buch lesen werden, gehören.
.
Pr. Prof. Dr. Dumitru Megheşan
.
8
.
Summary
.
The civilisation of wood, in the Romanian spiriual space, has a peculiar voice, materialized and handed down to posterity through monumemtal gates, houses, wayside crucifixes, churches and utilitarian buildings or objects.
.
To all these there have been dedicated: studies, resaearches, albumes and museums. But, until now, it was negelcted, for diferent reason, a certain category of wood objects: the seals.
This book deals with these little objects of worship, wich the necessary bread for the Holy Eucharist is sacred with; because all these besides the cult function, have an artistic value, wich competes with that of great creations of wood.
Presenting the characteristic, the shape and the aim of these “wooden prayers” (chapter I), six of them have the floor – those “born” between 1729-1877 – to tell the story of their lifes (chapter II). Then, with the help of the seal “Clepsydra” an incursion in time space is made, through millenniums and cultures, from the Danube to Pyramids (chapter III), proceding this journey to origins also by help of ancient symbols, perpetuated to nowadays through carving forms on different seals, such as: axis mundi, cable moulding, wolf’s tooth etc (chapter IV). Remarking “coincidences” between old folk art and the clasic one, an apart chapter (V) compares ten old Maramuresh seals with Brancuşi’s works of art, susequent to these. Chapter VI tries a presentation of the creators of these wonders carving in wood, identifying their jobs, cares and sometimes their names.
.
The studied seals, belonging up to now to the two antiquarians presented in the last chapter (VII) – wil become, from now on, goods of every body who will enjoy reading this book.
.
Prof. Cociu Rodica
.
9
.
Résumé
.
La civilisation de bois, à travers l’espace de l’esprit roumain, a une voix tout à fait à part, mat é rialisée et trnsmise par des portails monumentals, des maisons, des croix votives, des églises et par des constructions ou des objets utilitaires.
On a consacré à tout cela: des études, des recherches, des albums et des musées. Mais, par de raisons diverses, on a néglige jusqu’au présent une certaine cathégorie d’objets en bois: les cachets.
.
Ce livre-ci traite justement de ces objets de culte, avec lesquels on consacre le pain destiné à la Sainte Euharistie ; c’est parce que ceux-ci, à part leur fonction pour le culte, ont une valeur artistique, qui rivalise avec les grands créations en bois.
Tout en présentant la spécificité, la forme et la destination de ces “prières en bois” (chap. I), on donne la parole à six d’entre elles – nées entre 1729 et 1877 – afin de nous présenter l’histoire de leur vie (chap. II). Ensuite, à l’aide du cachet “Clepsydre” on réalise une incursion à travers le temps et l’espace, à travers des milénaires et des civilisations depuis le Danube jusqu’à nous par les modèles incrustés sur les divers cachets, tout comme: axis mundi, torsade, défens de loup (chap. IV). En remarquant “des coïncidences” entre l’art populaire ancien et l’art clasique, un chapitre détaché (V) compare dix cachets anciens de Maramures, aux créations de Brâncu§i, ultérieures à ceux-là. Le chapitre VI réalise la tentative de présenter les créateurs de ces merveilles taillées en bois, en découvrant leur profession, leur passe-temps et parfois leur noms.
Les cachets observés, appartenent jusqu’ici aux deux collectionneurs crayonnés dans le dernier chapire (VII) – deviennent, dorénavant, des biens de tous ceux qui vont se délecter en lisant ce livre.
.
Prof. Strugaru Florica
.
10
.
Graiul lemnului sfinţit
.
A scrie despre prescurnicere este o îndrăzneală dincolo de rugăciune şi dincolo de dulcea muncă a pâinii, este un demers către lăuntricul credinţei în Dumnezeiasca trinitate. Actul în sine obligă la curăţie sufletească, la probitate morală şi creştină deopotrivă. Aluatul, frământătura de prescură, este cântat de fecioare sau de mame devotate familiei, ele caută în almarul casei prescurnicerul înfăşurat în pânza de in şi primele prescuri aşezate pe vatră vor purta pecetea literelor sacre IS HS NI KA – (NIKA = victorie) – victoria lui Iisus Cristos asupra morţii.
.
Este un gest ritualic între rugăciune şi munca sfinţită de bucuria pecetluirii pâinii.
Prescura însoţeşte marile anotimpuri ale vieţii: botez, nuntă, moarte şi mai ales evocarea morţilor de Sfintele Paşti. Este semnul profund al vieţii, pâinea ca hrană christică.
Spirala vieţii, sfoara sculptată pe porţile împărăteşti ale Maramureşului, rozeta solară încoronând pomul vieţii în portalul bisericilor de lemn ori turlele care zgârie cerul într-un dialog cu Absolutul devin elemente structurale în aceste pecetare cu înălţimi între 10-20 cm.
În aceste pecetare se rânduieşte spiritualitatea neamului.
Cartea lui Romul Pop este un prim demers în descifrarea acestor minicapodopere sculpturale care însumează o lume de simboluri. Este un act de profundă devoţiune a preotului Romul Pop faţă de cei doi colecţionari fraţi, dr. Victor Pop şi juristul Iuliu Pop, două spirite cu vocaţie misionară în Maramureşul lor strămoşesc.
Este o carte scrisă cu multă dragoste, o carte care umple un gol.
Dacă autorul n-a reuşit să cuprindă aria de răspândire a prescurnicerelor şi nu a putut să întreprindă o analiză comparativă dintre elementele constitutive din diverse zone ori să stabilească vechimea acestor miniobiecte de cult familial, a reuşit, în schimb, printr-un grai ales să pună în discuţie şi să găsească multiple asemănări cu mari capodopere – arhitectura bisericelor de lemn ori Măiastra brâncuşiană.
.
Este de căutat originea acestor pecetare, relaţia care se stabileşte între existenţa lor, rostul lor şi Biserica Greco-Catolică. Fiecare prescurnicer este un unicat; fiecare trebuie tratat ca operă singulară purtătoare a unui mesaj creştin universal.
Fiecare comunică forţa artistică a cioplitorului, fantezia sa în canoanele creştine, fiecare este o fiinţă şi prin multiplicare o lume creştină, care invită la puritate şi lumină între oameni. Ele sunt opera unor oameni buni, care au cântece şi rugăciuni. Se folosesc în rugăciuni şi cântece. Oamenii răi n-au acces la cântec şi voinţă de rugăciune. Pecetarele descrise de preotul Romul Pop au înălţarea pinului.
.
Creşte pinu-n clopotul albastru
furtună de cristale frunzele lui
vibrează verticala lui bărbăţie
singur pe coama de piatră
îmbrăţişează vântul tăcută mantie ploii
când vulturi obosiţi
ori păsări săgetând creasta de cremene
îşi strâng aripile în coroana lui majestuoasă
.
piramidă verde scară la cer
mândrie din care pleacă văile lumii
.
.
12
.
se-ndoaie sub viscol
de trăznete şi ploi
cu crengi îngheţate loveşte
pahare de argint
şi povârnişul lumii un universal concert
dirijat cu mii de baghete
de eul lui învingătorul
.
iată clopotul unui amurg ca un pojar
învălui ndu-i coroana
umbra lui singuratică o punte care leagă
munţii de rugăciune de cer
.
glorie lui înălţare creştină
din propria lui osândă învingător
.
cine se-ncumetă pe fruntea lui verde
să aşeze flamura de mătase a serii
şi în oglinzile lui
să-şi asculte rădăcinile vibrând
.
Cu certitudine asemenea cărţi mută lumina de Duminică pe obrazul fiecărui cititor. Şi oamenii nordului latin se înalţă în forma pinului, în forma pinului stăruie verticala lor demnitate.
Bucureşti, 12 iulie 1993.
ION IUGA
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
13
.
Iubite Cititorule,
.
Lemnul se ciopleşte peste tot; truditorii şi artiştii fac din el construcţii sau opere de artă. Dar în acest cadru universal (de la renumitele creaţii ale “artei negre” , la minunatele cioplituri ale bisericilor de lemn din România şi Norvegia, Polonia, Ucraina sau Slovacia şi până la capodoperele clasicului absolut de la Hobiţa), specificul românesc este nepereche. Fără a fi rupte de contextul mondial, exprimările artistice ale ţăranilor români cioplitori în lemn (din care s-a întrupat, ca o culme a exprimării aspiraţiei spre Infinit şi Frumos, şi miracolul încrestat prin dalta lui Brâncuşi) formează un capitol rotund al Artei: Civilizaţia românească a lemnului.
Intr-un mare muzeu etnografic dintr-un oraş nord-european, spre pildă, călătorul iubitor de frumos poate vedea case ţărăneşti şi hambare, pătule şi staule, fântâni cu cumpănă şi vârtelniţe, leagăn atârnat de grindă şi laviţe înguste – care, toate, amintesc de satul românesc şi, toate, dovedesc că “ pe alte paralele, în alte istorii, la originea altor culturi, produse de alte seminţii, sâmburele din care se dezvoltase totul fusese identic cu al nostru […] Şi totuşi, [ acolo] ceva era altfel. Lipsea ceva […] .Totul era la fel, dar strict utilitar ; o cofă de lemn era o cofă de lemn, fără nici o dungă, fără nici o crestătură în plus, un leagăn era un leagăn, un colţar era un colţar. Lipsea tot ce e la noi pe deasupra, tot ceea ce e lipsit de sens imediat, tot ceea ce nu e pretins de nimeni afară de frumuseţe. Lipseau [… ] toate acele romburi, şi cruciuliţe, şi pătrate, şi triunghiuri, toţi acei sori tăiaţi în lemn sau însemnaţi în borangic, toţi acei sfinţi explodând de culori, toate acele păsări ţipând din vârful daltei sau acului, […] care transformau bordeiele noastre în palate “1) şi bisericuţele cu turle ca nişte săgeţi spre eternitate – în catedrale din lemn. “ Pridvorul avea şi acolo stâlpi, dar nici unul dintre ei nu disimula Coloana
.
14
.
Infinitului” 2).
Neamurile care ştiu să se aprindă de la focul sacru al artei – trag brazdă în lume şi lasă-n urma lor o licărire 3), pentru că “adevărata artă – este ţărmurită în graniţele etnice ale unui popor şi este unica graniţă a sufletului unui popor “4) .Din Gorj în Maramureş, din Bihor în Făgăraş, şi din Basarabia şi Bucovina până în Vrancea şi Severin – stâlpii de la porţi, pridvorul caselor sau portalurile bisericilor sunt mărturii luminoase ale spiritualităţii româneşti genial exprimată în lemn. Pretutindeni şi din totdeauna:
.
“ Trăiesc în casele lor de lemn cu pridvoare Trei generaţii la rând înfrăţiţi
O vacă la iesle de lapte dătătoare Doi cocostârci pe şură răstigniţi Săraci dar în uriaşă ospitalitate Ştergar de jar întins celui mai şters venit Şi când se frânge pâinea pe-nserate Ne ştim şi noi un neam nebiruit “5)
.
Există studii docte, cercetări riguroase, albume ilustrative şi muzee reprezentative, care evidenţiază ca valori universal recunoscute: biserici, troiţe şi porţi, pridvoare şi obiecte utilitare din gospodăriile ţărăneşti, de ieri şi de azi.
Dar nu există, despre o anumită categorie de obiecte din lemn, aproape … nimic.
.
Modestele rânduri, ce urmează să le citiţi, încearcă a completa această lacună, îmbrăcând întru lumină câteva obiecte mici, chiar foarte mici faţă de cele de mai sus, dar a căror valoare – artistică, istorică, teologică – nu este cu nimic mai prejos.
Doriţi să Vă convingeţi ? Poarta e deschisă – intraţi !
.
Autorul
.
.
15
.
.
Note:
-
1)Ana Blandiana, Civilizaţia lemnului, în v. Oraşe de silabe, Bucureşti, 1987, p. 70-72
-
2)Id. ibid.
-
3)apud Vasile Goldiş, Arta română, în rev. Tribuna poporului, VI/1902, p. 1
-
4)Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Discursuri, Bucureşti, 1977, p. 346
-
5)Ioan Alexandru, Case, în v. Imnele Maramureşului, Bucureşti, 1988, p.346
.
.
.
.
.
.

S-ar putea să-ți placă și

Cartea Mânăstirii Prislop
noiembrie 24, 2019
Luminile Bixadului
februarie 15, 2023