Rugăciunea

 

Dumnezeu este cea mai minunată Ființă din universul de noi cunoscut. El s-a descoperit nouă, cu adevăratul Său chip de Tată al nostru, prin Fiul Său iubit Iisus, prin cuvintele și prin faptele Lui.

Atunci când ne adresăm lui Dumnezeu, ne adresăm Tatălui nostru, care ne-a zidit pe noi, Care a fost și este lângă noi, chiar și atunci când noi nu știm și nici măcar nu vrem să fim cu El.

Spre deosebire de părinții noștri pământești care ne pot uita, abandona și părăsi, Tatăl nostru cel ceresc este mereu alături de noi, respectându-ne în alegerile noastre și ajutându-ne atunci când îi cerem sincer ajutorul Său.

 

Rugăciunea adresată Tatălui, Fiului, Sfântului Duh și tuturor ființelor sluji-toare Lui trebuie să fie cât mai limpede și mai clară, înțeleasă și simțită de inima noastră în duh și în adevăr.

Rugăciunea nu implică doar cererea, ci întreaga comunicare, conștientizare și relaționare corectă sau incorectă, cu noi și cu Ființa cerească, dumnezeiască, pe care o chemăm, căreia ne adresăm și îi vorbim logic și cu sens, încercând să o percepem și să conlucrăm cu Ea pentru binele nostru și al semenilor noștri.

Subliniem termenul incorect deoarece noi de multe ori cerem lucruri fără sens și lucruri care nu sunt spre binele nostru sau al semenilor noștri. Dumnezeu și toate puterile cerești slujitoare Lui nu răspund cererilor fără sens și fără o logică a binelui. De exemplu, ne putem ruga o veșnicie ca 2+3 să facă 7, 2+3 suma lor tot 5 va fi oricât ne-am ruga sau posti.

Când dorim să comunicăm cu cineva încercăm să fim cât mai limpezi, cât mai reali și cât mai obiectivi. O discuție fără sens este plictisitoare și împovărătoare. Rugăciunea este la fel.

În mintea noastră pregătim cuvintele, le așezăm în logica firescului lor, ni le repetăm pentru a se așeza bine în noi și pentru a le da putere reală. Aceasta este rugăciunea făcută în gând. Ea vorbește în primul rând inimii, sufletului, minții și spiritului nostru. Ne vorbește pentru a ne trezi și a ne pregăti să o conștientizăm, să o însușim, să o vedem în împlinirea ei, să o simțim și apoi să începem procesul materializării ei, în șoaptă, în vorbă și în faptele izvorâte din adevărurile ei.

     Rugăciunea în șoaptă implică prin natura ei apropierea reală, întâlnirea și intimitatea cu Ființa căreia ne adresăm. Poți vorbi în șoaptă doar celui care este apropiat și te ascultă. Rugăciunea în șoaptă se face atunci când pe Dumnezeu îl simți și îl vezi aproape.

Rugăciunea cu glas tare are mai multe valențe. Ea implică o identitate clară și asumată atunci când este exprimată prin viu grai, așezat, conștient, cursiv, logic și real. Ea poartă timbrul vocii celui care o exprimă în clipa expirației suflării sale. Ea se adresează unei Ființe bine definite și așteaptă răspuns prin însăși natura ei.

Răspunsul la rugăciune îl primim la fel precum primim răspunsul în orice comunicare firească pe care o avem cu cineva. Astfel dacă vorbim singuri, în vânt și fără de rost, răspunsul va fi vânt fără de rost. Dacă știm cu cine vorbim, dacă îl cunoaștem în adevăr pe cel căruia ne adresăm, dacă ne știm locul și poziția noastră în raport cu el, știm la ce răspuns să ne așteptăm. Aici avem așa zisa rugăciune a treptelor: Cea mai înaltă este cea în care noi primim Cuvântul Vieții descoperit nouă de Iisus, și prin acest Cuvânt ne adresăm lui Dumnezeu ca și copii născuți din El. Apoi urmează cei care i se adresează ca și prieteni, apoi cei care i se adresează ca și slujitori, apoi cei care i se adresează ca și lucrători plătiți, apoi cei care i se adresează ca și slugi, robi, servi sau sclavi, apoi cei care i se adresează ca și datornici, apoi cei care i se adresează ca și vinovați, pătați de răul făcut de ei, păcătoși, greșiți, compromiși, apoi cei care i se adresează ca și legați, condamnați, chinuiți, umiliți și ultimii ca și morții cei din veac și din adâncuri. Unde noi ne așezăm prin faptele noastre, acolo e și răspunsul rugăciunii noastră.

Rugăciunea cântată exprimă sublima trăire și armonie a inimii. Rugăciunea poate fi strigată, atunci când ea exprimă cerere de grabnic ajutor. Ea poate fi plină de lacrimi, cutremur și suspine când este făcută în necazuri și în durere. Ea poate fi parte din ritual sau însoțită de ritual când este nevoie și situația o cere.