Argument: Profeţia proorocului Amos, în jurul anului 740 î.Cr.: „Iată, vin zile – zice Domnul Dumnezeu – în care voi trimite foamete pe pământ, dar nu foamete de pâine şi nu sete de apă, ci de auzit cuvintele Domnului”-8,11. În vara anului 30: „În vremea aceea umbla Iisus prin toate oraşele şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor. Şi văzând El mulțimile, i s-a făcut milă de ele, că erau necăjite şi rătăcite ca niște oi care nu au păstor. Atunci le-a zis ucenicilor Săi: Iată secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-L deci pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său”- Evanghelia după Matei, 9,35-38. În anul 33, după învierea Sa din morți, Iisus le poruncește Apostolilor: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergeți și învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele  Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit Eu vouă. Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. – Evanghelia după Matei 28,18-20.  

Prefață

„Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru; că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi.” (2 Pet. 3, 8) Parcurgând pagină cu pagină cartea părintelui Romul Pop, cititorul are numeroase prilejuri de reflecție, confruntat cu paliere multiple de înțelegere și cunoaștere, de la timp, în dimensiunile și relativitatea abordării lui, la devenirea omului antic și a celui modern, care se situează sau nu, sub umbra lui Dumnezeu. Omul, în devenirea biologică, trupească, nu se poate sustrage construirii sale, care în nouă luni de pregătire se modelează, urmând alcătuiri, unele bizare, ce repetă în acest scurt interval, tot zbuciumul materiei vii în căutarea formei desăvârșite, în care Dumnezeu și-a trimis suflarea. Ca să ajungem trupuri desăvârșite, demne de ”anima” divină, creștem etapă cu etapă, evoluăm de la forme primare și primitive, spre armonia și minunea copilului născut. Parcurgem și ne forjăm după matricea materiei, căci suntem și trup și ”țărână”, și atâta timp cât suntem pe pământ, nu putem anula acest dat, de a locui în trupul nostru ca într-o haină, construită asemenea tuturor corpurilor vii. Dar ordinea lumii și armonia ei, face ca prin simetrie, să fim ”obligați” ca și spiritual să urcăm pas cu pas, etapă cu etapă, spre desăvârșirea ființială, având ca unic model și reper, viața lui Isus. Aici, la acest nivel, cele nouă luni ale construirii trupului se transformă într-un an liturgic, jalonat de sărbători sau poate într-o viață, iar uneori, chiar o succesiune de generații, depinzând pentru fiecare, de „plinirea” vremii… În cele ale lui Dumnezeu, timpul are o nesfârșită ”răbdare” cu oamenii, nimic nu este prea grăbit, fiecăruia i se dăruiește clipa veșniciei, cu singura condiție, de a avea și darul priceperii ei. În fiecare an liturgic, biserica rememorează viața lui Isus, dându-ne mereu șansa unei gestații a ființei, la capătul căreia, urmând pasul Lui, ne putem apropia de El. Paginile cărții ne ghidează în drumul de „creștere” pe care suntem chemați. Ghidul vorbește fiecăruia pe limba lui: găsim teme universale și de acum clasice, precum cele care pun înaintea noastră Neprihănita Zămislire și nașterea Sfintei Fecioare Maria, sfinții, marile sărbători; răspunsuri la întrebări aparent retorice precum: „de ce mă rog?”; ne instruiește purtându-ne prin secole de creștinism și aducând în actualitate istorii inedite pentru omul modern, din viețile sfinților; dar mai cu seamă, ne trezește din comoditatea gândului și din lenea firii, cu teme din viața cotidiană, care la prima vedere sunt detașate de implicarea credinței și a spiritualului, dar se dovedesc conectate, rezolvabile mereu prin intervenție divină, solicitând perpetuu, din partea noastră simțuri treze, inteligență vie și blândețe perenă. Ne regăsim: creștini, secerători, profesori și medici, …năzuitori și „candidați” la fericire puși față în față cu realități concrete ale vieții noastre, oferindu-ni-se, nu doar prilejul reflecției, dar de multe ori, chiar dacă nu soluția directă și rețeta infailibilă, ci posibile răspunsuri valide pe care, urmându-le în maniera lui Cristos, ne orientează spre „echilibrul crucii”. Ontogenia credinței noastre, a fiecăruia, urmând pasul lui Isus, pentru a crește desăvârșit, trebuie să parcurgă an de an, viața lui și ai celor care l-au simțit și l-au înțeles în timp real: mama sa, câteodată ucenicii săi, sfinții care aproape, tot mai aproape ajung până lângă noi, iar ca ”năzuitori” spre fericire suntem chemați să întregim enumerarea. Tot ce „spune” părintele Romul Pop în paginile acestei cărți, ne deschide spre înțelegere. Cuvintele, chiar dacă sunt scrise și citite, au vibrația rostirii, ecoul lor persistă în memorie, înlănțuindu-se și articulându-se cu consistență, dându-ne orientare și sens. Ele încep cu începutul, și ce început poate fi mai potrivit, decât cel al sărbătorii nașterii Maicii Domnului, care ne introduce didactic în miezul problemei. Suntem la începutul unui drum de pelerinaj virtual, în măsura în care îl facem citind,….pelerini la locuri mariane, găsind sens și motivație rugăciunii, căutând și „construind” locuri de rugăciune în case și în inimi. Paginile cărții aduc în fața cititorului modele concrete de conduită, sfinții, și nu doar învățătura implicită desprinsă din viața acestora, ci îndemnuri directe spre atitudini în fața provocărilor contemporane: nimeni „să nu stea pasiv!”, oricine „să fie optimist!”, „să fim cu El”, „să fim fideli”, iată imperative clare, care nu îți lasă loc de interpretări sau de scuze că n-ai auzit, că n-ai știut sau că ai simțit frica. Părintele Romul „vorbește” și de acum „auzi” și „știi” și asta te obligă! Părintele Romul Pop jonglează virtuos în registrul îndemnurilor împletite cu emoția. Citind capitolul „Noi și îngerii la sfânta liturghie”, am simțit cerul, nu doar aproape, ci pe noi în mijlocul lui. Am întrevăzut ceva din marea taină a liturghiei, când „cereștile netrupeștile puteri” sunt alături de noi, iar „Îngerii, îşi mobilizează toate puterile sufleteşti spre a-şi depăşi înrudirea cu lutul, vieţuirea în trupul supus asaltului patimilor cele potrivnice în cotidiana călătorie pe valurile cele sărate ale acestei vieţi.”; iar înțegerea acestor lucruri spulberă orice teamă existențială și orice singurătate. Pasaje semnificative ale cărții se opresc asupra unor teme care preocupă oamenii tuturor vremurilor dar, fără a le spori încărcătura de mister și de angoasă. Paginile vorbesc despre exorcisme în termeni aproape tehnici, pentru ca fiecare dintre noi să înțeleagă ce se poate face, când se poate face și cât de puternic este numele lui Isus. Mai mult, prilejul temei este minunat valorificat și printr-un excurs despre viața și credința Sfântului Vasile cel Mare. Părintele Romul Pop conturează sub ochii noștri, chipul sfântului din secvențe de prietenie, de statornicie în credință, de neînfricare drămuite cu multă compasiune și cu mult umor. Prin citirea rândurilor, Vasile cel Mare e lângă noi, prieten și călăuzitor. Fiecare sărbătoare, fiecare predică, fiece pagină de carte, nu e doar teologie, nu e doar învățătură, nu e doar istorie… Daca am spune ca din fiecare e câte puțin, am greși față de autor. Pentru că în doar câteva rânduri, în câteva pagini, părintele Pop îmbină mult din toate acestea, împlinind o minune: ca din cuvintele scrise, izvorul înțelesurilor să nu sece niciodată. La fiecare recitire a capitolului dedicat botezului se pot desluși noi înțelesuri… Acolo e Sfântul Ioan, de obicei atât de hotărât, dar descumpănit în a-L boteza chiar pe Domnul său…, e Nicodim cu revelația nașterii din apă și Spirit, e botezul sângelui prin cruce, dar și botezul martirilor și eroilor „pentru ca dihania comunistă să dispară”. Botezul transcede spații, vremuri și politici și împlinește destine. Părintele Romul Pop e mereu atent la nevoia omului contemporan. Fiecare temă, fiece abordare, de la viața consacrată, la lupta cu sinele, la Bunavestire și la „cuvintele despre credință” sunt echilibrat și logic derulate pentru a susține „Omul de azi, obosit de promisiunile false de fericire; cu „nevoie disperată de mântuire”, „însetat şi înfometat de iubire, de prietenie, de înţelegere”, având „nevoie de cineva, care să-l ajute să-şi depăşească fricile, angoasele, incertitudinile;” „de cineva care să dea sens absurdităţii aparente care-l înconjoară.” Unul dintre accentele grave, ce subliniază angajamentul și responsabilitatea părintelui Romul Pop în societate, este cel al ”stării națiunii”. Rânduri de mare curaj ne pun în adevărul nostru, ca națiune, suntem departe de ceea ce ne pretindem a fi: „popor născut creştin”. Cu aceeași pondere și cu aceeași angajare contemporană din partea autorului, cartea reliefează însemnătatea omului, ca bărbat și femeie, contrapunând delicatețea și gândul Domnului din momentul zămislirii acestora și „răzvrătirea” noastră ca societate, cu toate derapajele și libertățile aducătoare de urmări nefaste. Paginile cărții ne confruntă cu termeni ca „naționalitate”, „credință”, „confesiune” „lege” și ”misiune” făcându-ne atenți și responsabili, nu doar în a-i folosi, cât mai ales a-i simți și a-i trăi, în întreaga lor corectitudine și în afara oricăror ipocrizii. Cu toate că se dezbat teme grave, că oferta societății pentru om, prezentată lapidar, nu ne încurajează mereu, porunca fundamentală a iubirii străbate întreaga lucrare, pas cu pas, culminând cu „iubirea vrășmașilor”, singura care distanțează esențial creștinismul de alte religii și ideologii. Un capitol surpriză este evocarea papilor menționați în calendarul creștin ortodox?! Nu e nici o neatenție strecurată accidental, e doar încă o dovadă palpabilă a unei unități odinioară vii, care dincolo de voința și orgoliul uman, transcede timpul și dă speranța a ceea ce ar putea fi și deveni biserica. Portretele papilor sunt vii, descriu nu personaje de calendar, ci oameni devotați slujirii Domnului și semenilor. Marile sărbători ale creștinătății își au importanța cuvenită în cartea părintelui Romul Pop. Fiecare predică, an după an, ne înnoiește. Predicile pot sta alături pentru că nu se repetă, fiecare își are profunzimea și originalitatea sa, descoperind înțelesuri și mistere. Fiecare capitol se învrednicește deopotrivă de didactica învățătură, dar și de emoția și misterul care transced explicarea punctuală a evenimentelor, a lucrurilor, a ceea ce am putea numi „cum se face”. Temă cu temă, predică cu predică, scot din abisuri comori de înțelesuri și ne deschid ochii sufletului, dar și pe cei ai minții. Proză și versuri, polemici și argumentații, lucruri serioase tratate cu delicatețe și umor ne apropie de Dumnezeu, dându-ne imbold spre stăruința întru cele sfinte. Se cuvin mulțumiri autorului, părintele Romul Vasile Pop, autentic „secerător” al Domnului prin slujire și cuvânt tipărit, dar și părintelui Irineu și familiei de la Mănăstirea Prislop, care ne ajută să rămânem cu „picioarele pe pământ și cu freza în ceruri”.

Associat. Prof. Dr. Monica Marian

Technical University of Cluj-Napoca România

   

Prefața autorului

Sacralitatea timpului

În teologie, timpul este considerat cadrul în care se desfăşoară istoria mântuirii neamului omenesc. De aceea, în paginile acestei cărți am înscris întâi câteva cuvinte la Evanghelii, ce se citesc în sărbătorile de peste an, nu, cum se obișnuiește, la cele din duminici. Căci, prin comemorările din sărbători, cultul divin creştin înscrie în calendar o adevărată cronologie soteriologică: Anul liturgic Spre deosebire de Anul civil, care începe la 1 ianuarie, Anul liturgic începe la 1 septembrie, deoarece primul eveniment din istoria lui Iisus, pe care îl recapitulează fiecare an bisericesc, este Naşterea Preacuratei Fecioare Maria, la 8 septembrie, şi întregul ciclu al sărbătorilor se încheie la 15 august, cu Adormirea şi ridicarea la Cer a Maicii Domnului. Toate evenimentele Noului Testament se derulează între aceste două momente. Acesta-i motivul pentru care prefaţăm cartea printr-un mic excurs despre sacralitatea timpului, accentuând faptul că timpul este cadrul în care se desfăşoară istoria mântuirii neamului omenesc: *** Dumnezeu-Creatorul, „Cel ce Este” în afara timpului şi înaintea timpului din eternitate, El a determinat un început, momentul creaţiei, ca reper iniţial al timpului. Atunci, El, Cel nemărginit şi atemporal, prin propria Sa voinţă şi putere, a hotarât ca lumea să aibă un început. De atunci, timpul este măsura duratei terestre, concretizată „mai întâi ca o durată cosmică polarizată de apariţia omului, apoi ca o durată istorică, ritmată de generaţiile prin care omul îşi atinge scopul ultim” (Tertulian Langa, Dicţ. Cat., 265). Faptele care, din voia lui Dumnezeu, se produc spre mântuirea oamenilor au primit şi o determinare istorică şi geografică, spre a fi cognoscibile şi asimilabile. La „plinirea vremii” (Galateni 4,4), Dumnezeu a hotărât ca realitatea divină a planului Său mântuitor să devină realitate concretă. Astfel, „când a venit plinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din Femeie,… ca să dobândim înfierea. Şi pentru că suntem fii, Dumnezeu L-a trimis în inimile noastre pe Spiritul Fiului Său care strigă: Avva, Părinte !”. De atunci, timpul sacralizat a devenit un mediu supranatural, în care trăim o legătură cu Dumnezeu, un instrument de sfinţenie prin Biserica întemeiată de Fiul Său pe Golgota şi inaugurată în Ierusalim la Rusaliile anului 33 de la minunea Betleemului. În Biserică timpul a devenit un instrument liturgic, un permanent memorator, care ne aminteşte mereu de ceva legat de peregrinarea noastră spre eternitate. De aceea, peste calendarul astronomic, civil (de la 1 ianuarie la 31 decembrie), s-a altoit calendarul liturgic (de la 1 septembrie la 31 august), în care istoria creaţiei (în general) şi a mântuirii (în special) se condensează într-un an. Pe parcursul a 365 (366) de zile, credincioşii repetă în mod spiritual toate marile evenimente ce s-au petrecut până în timpul lor. Fiecare an nou înseamnă şi începerea sau re-crearea lumii. Astfel, timpul se înnobilează cu două calităţi: el devine nu numai reversibil (întrucât evenimentul petrecut în trecut se prezentifică, se contemporaneizează cu fiecare generaţie), ci devine şi sacralizat, prin toate „atingerile” lui Dumnezeu cu istoria şi mai ales cu evenimentele cruciale contemporaneizate prin cultul divin: Naşterea Preacuratei Fecioare Maria, Intrarea în Templu a copilei Maria, Bunavestire, Naşterea Domnului nostru Iisus Cristos, Tăierea-împejur a Pruncului Iisus, Botezarea în Iordan de către Ioan, Schimbarea la Faţă pe muntele Tabor, Patimile şi Învierea Domnului, Înălţarea la Cer, Coborârea Spiritului Sfânt, Adormirea şi ridicarea cu trupul la Cer a Maicii Domnului. *** Prin aceste cuvinte, potrivite la unele din sărbătorile și duminicile de peste an, cu dragoste vă ofer câteva flori alese din grădina Sfintelor Scripturi şi din Tezaurul doctrinar al Sfintei Biserici, pe care să le puteţi aşeza pe altarul căminului dumneavoastră, spre a vă înmiresma atmosfera familială prin sacralizarea pelerinajului cotidian.

Preot Vasile-Romul Pop

Mănăstirea Prislop, martie 2015

    ROMUL POP Vremea secerișului CUVINTE POTRIVITE LA CÂTEVA DUMINICI ŞI SĂRBĂTORI Cu o prefață de Monica Marian   Editura EUROTIP, 2015 Director editură: Pamfil Godja Copertă: Marius V. Pop Corectură: Monica Marian Tehnoredactare: Romul Pop Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României POP, ROMUL Vremea secerișului – Cuvinte potrivite la câteva duminici și sărbători – Romuș Pop; pref. Monica Marian Editura EUROTIP Baia Mare, 2015 ISBN 978-606-617-187-8   Pe copertă: Iozsef Klein, VARA, ulei pe pânză, în colecția Muzeului Județean de Artă Maramureș, Centrul Artistic Baia Mare