Viața și moartea

Omul, trupul, Sufletul, ființa umană

    Viața și sănătatea sunt cele mai mari daruri pe care noi oamenii le-am primit în această trecere a noastră prin spațiu, prin haina materiei și prin acest timp pământesc. Viața o primim fiecare în parte din suflul Tatălui ceresc înainte ca noi să fim, atunci când El ne cheamă cu al nostru nume: Înainte de a te fi zămislit în pântecele mamei tale, Eu te-am cunoscut și te-am chemat pe nume şi înainte de a ieşi din pântece, Eu te-am sfinţit şi te-am rânduit. Ieremia 1

În clipa zămislirii noastre în pântecele mamei, Cel Binecuvântat din veac în veac, Dumnezeul părinților noștri, Cel descoperit nouă de Iisus ca și Tată al nostru, El însuși a pronunțat al nostru nume și acel Suflu de viață dătător ce a ieșit atunci din gura Sa, acel Suflu s-a așezat în materia ovulului fecundat, s-a îmbrăcat în el și i-a dat chip și l-a făcut să fie ființă vie, și a început în acea clipă să îl modeleze ca și trup și ființă unică și irepetabilă a fiecărui om născut din Suflul Tatălui și zămislit pe acest pământ. Acest Suflu de viață ieșit din Tatăl nostru cel ceresc, acest Suflu va însoți, va modela, va gestiona și va guverna toată viața noastră în trup, în minte, în sănătate, în trăiri, în emoții, în sentimente, în toate cele dinăuntru ale noastre și în toate cele ce presupun orice fel de relaționare cu Dumnezeu, cu noi înșine, cu semenii, cu Universul, cu Lumea și cu Timpul în care noi trăim. Acest Suflu divin este Sufletul fiecărui om viu de pe acest pământ. El este cel ce ne ține vii în trup și el este viu atâta timp cât este legat de izvorul vieții sale precum mlădița este legată de tulpina din care s-a născut. Iisus spune: Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie, şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. Acum voi sunteţi curați prin cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneți în Mine şi Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viaţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădițele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădițele şi se usucă şi Tatăl le adună şi le aruncă în foc şi ard. Dacă rămâneți întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereți ceea ce voiți şi se va da vouă. Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceți roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai Mei. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneți întru iubirea Mea. Dacă păziți poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui. Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. Ioan 15.

În clipa zămislirii noastre pământești, acolo în sânul mamei noastre, acolo începe o tainică lucrare și o minunată aventură a vieții noastre. Prezența cea tainică a lui Dumnezeu și glasul Său cel de viață dătător, lucrează împreună cu Sufletul celui nou zămislit. În sânul mamei noastre, din ovulul fecundat și din trupul ei, Sufletul nostru împreună cu mâna cea tainică a lui Dumnezeu va zidi un nou trup, trupul nostru cel viu, trupul nostru cel pământesc. În acest tainic spațiu intrauterin, Sufletul nostru lucrează împreună cu Dumnezeu. Aici Sufletul învață tainele cele mari ale făuririi chipului nostru trupesc. Aici el primește harul și puterea zidirii și a păstrării armoniei fiziologice cu toate echilibrele cele vitale ale ei. Sufletul, în această fază intrauterină, învăță ceea ce însuși Dumnezeu îi dă, îi descoperă, îi arătă și împreună cu el lucrează în toate cele bune ale creșterii sale. Aici începe aventura vieții și tot ceea ce ține de împlinirea noastră. Aici sufletul este învățat să zidească și să aibă grijă de această minunată haină pământească a sa, de acest minunat templu al său și al Lui Dumnezeu, templu nefăcut de mână omenească, pământească ci trup făcut de însuși Dumnezeu și de sufletul născut din suflul Său: Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi. 1 Cor. 3. 16-17. Arta vieții, sufletul o are primită în chip ființial de la însuși Dumnezeu, în acest timp intrauterin și în tot parcursul vieții noastre aici pe acest pământ. Sufletul, din păcate, în timp uită această artă a zidirii și a făuririi vieții și a sănătății, se desprinde de multe ori de misiunea sa și se unește cu realitățile zidirilor care nu sunt ale sale și se pierde, iar atunci când sufletul e răpit, răpus, îndurerat, slăbit sau robit și ucis, efectele se văd în sănătatea trupului și în fluctuațiile sale: Şi le-a spus Iisus pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Și Dumnezeu i-a zis: Nebunule! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” Lc. 12. 16-20. Cele zidite de noi ne cer sufletul în noaptea vieții acesteia. Sufletul nostru este în toate cele pe care le zidește. În trupul nostru toate trebuie să asculte de el și toate trebuie să fie în armonie și în perfectă conlucrare cu el. Orice celulă sau orice atom care va încerca să stăpânească sufletul sau nu va asculta de el, se va transforma în corp străin care va încerca să rupă din suflet, din viața și din sănătatea noastră.

Fiecare atom în parte și fiecare particulă elementară subatomică, au un duh de viață propriu al lor, creat, zidit, dat, făurit și legiuit de însuși Dumnezeu. El este Tatăl nostru Cel ce dă sufletului nostru, în ascultare și spre zidire aceste realități ale materiei. Când un atom sau o formațiune atomică sau celulară își încheie slujirea față de suflet în trupul cel însuflețit, atunci Sufletul în mod armonios și cu multă măiestrie le scoate din a sa slujire și din trup, pe căile cele firești ale curățirii sale. Dacă acest fapt nu se întâmplă, înseamnă că sufletul poate fi slăbit, secătuit, legat, chinuit, însingurat sau chiar înstrăinat de trupul său. În locul lui în trup pot fi alte puteri străine de firescul firii noastre, puteri aducătoare de boli, puteri ce tulbură armonia trăirilor noastre, puteri ce pot transforma viața celui viu în chin și o pot pune în umbra recelui mormânt. Exemplu avem, când a ajuns Iisus în ţinutul Gherghesenilor, care este în faţa Galileii, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt. Rogu-Te, nu mă chinui. Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Luca. 8.

Sufletul nostru este vânat de puteri de noi adeseori necunoscute: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă. Mt. 10. 28. Gheena este locul unde se arunca gunoiul spre putrezire, spre ardere și spre a sa descompunere. Celula vie atunci când nu ascultă de suflet în trupul cel însuflețit, intră în aceste procese degenerative. Oprirea lor o poate face sufletul întărit și ajutat de puterea dumnezeiască și de duhurile vieții date lui de Dumnezeu: Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele. Nu mă depărta de la faţa Ta, şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Ps. 50. Când sufletul este slăbit el are nevoie de ajutor de Sus. Că străinii s-au ridicat împotriva mea şi cei tari au căutat sufletul meu şi n-au pus pe Dumnezeu înaintea lor. Că, iată, Dumnezeu ajută mie şi Domnul este sprijinitorul sufletului meu. Ps. 53. Oare, nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu? Că de la El este mântuirea mea; pentru că El este Dumnezeul meu, Mântuitorul meu şi Sprijinitorul meu; nu mă voi clătina. Ps. 61. Binecuvântaţi pe Dumnezeul nostru că El a dat sufletului meu viaţă şi n-a lăsat să se clatine picioarele mele. Ps. 65. Bine-cuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale; pe Cel ce vindecă toate bolile tale; pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta; pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări; pe Cel ce umple de bunătăţi dorirea ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale. Ps. 102.

Sufletul nostru are în mâinile sale cheia zidirii vieții, a sănătății și a împlinirii noastre. Orice trăire a sa va avea sau are efecte în tot ceea ce este armonie, echilibru și sănătate, în trup, în minte, în emoții, în gând, în dorire, în sentimente, în toate cele ce sunt înlăuntrul nostru, totul este dat de trăirea sufletului în coordonatele cele corecte sau greșite ale vieții sale. Cum îl îngrijim așa va fi și viața noastră aici pe acest pământ. Dar din păcate despre suflet știm foarte puține, cum foarte puține lucruri știm despre noi și despre binele nostru. Noi procesăm foarte ușor orice informație străină nouă și o transformăm în durere, în suferință, în neîmpăcare și adesea în boală grea.

Sufletul suntem noi înșine, cei ce trăim, gândim, simțim, procesăm, ascultăm, ne bucurăm, suferim, ne mâhnim, etc. Sufletul suntem noi cei care 24 din 24 de ore trăim cu noi înșine și încercăm să răzbim în bine prin toate. Sufletul este cel care încearcă să țină în armonie conștientul, subconștientul, mintea și supraconștientul, dorințele și emoțiile, sentimentele și toate trăirile noastre, numite sau nenumite. Sufletul este greu să îl definim. Au încercat de-a lungul timpurilor filozofii, teologii, sfinții, marii gânditori ai lumii, buni sau mai puțin buni, fiecare au lansat fel și fel de idei și ipoteze, dar Sufletul și toate duhurile slujitoare lui și viețuirii sale în trup, au rămas mereu sub vălul suav al unei sublime taine. Această minunată Taină suntem noi înșine, cei vii, cei dornici de a trăi și de a rămâne sănătoși și plini de viață. Prin însăși viața Sa, pe acest pământ, Iisus ne-a lăsat fiecăruia în parte arta de a ne zidi sănătatea, viața și împlinirea noastră cea de zi cu zi. Iisus i-a zis lui Marta: Fratele tău Lazăr, va învia. Marta I-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi. Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume. In. 11. 23-27. În fața lui Pilat Iisus spune: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici. Deci i-a zis Pilat: Așadar eşti Tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că sunt împărat. Eu spre aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu. Ioan 18.

Sufletul nostru s-a născut din Suflul cel tainic al lui Dumnezeu, a intrat aici în lumea aceasta dar a rămas cu memoria lumii din care a venit. Toate națiunile pământului vorbesc în limba lor, în felul lor și în tradițiile lor de acest fapt. Sufletul are chipul și asemănarea Celui din care ființă a primit: Tatăl nostru cel ceresc. La ieșirea din trup el devine la fel ca și îngerii: Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Iar despre învierea morților, au nu ați citit ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu, zicând: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov»? Nu este Dumnezeul morților, ci al viilor. Mt. 22.

Sufletul se dezbracă de haina trupului pentru a merge acolo de unde ființă și-a luat, în casa Tatălui acolo unde multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus, zice Iisus, Mă duc să vă gătesc loc, şi dacă Mă voi duce şi voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu. Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea. Ioan 14.

Moartea este cea mai mare iluzie pe care noi o cultivăm și o hrănim prin emoțiile cele nesănătoase, prin fricile cele reci și prin lipsa de cunoaștere, așa cum ne spune Dumnezeu prin gura marilor profeți (Isaia, Osea, Ieremia…).

Dumnezeul nostru este Dumnezeul celor vii și nu Dumnezeul celor morți. Cei ce s-au despărțit de trupul lor cel muritor nu au murit ci s-au desprins s-au dezbrăcat de haina materiei care fără Suflet, fără Suflul cel de viață vie în ea devine un cadavru și nu un om mort. Un cadavru este o masă de celule în descompunere și un complex de atomi și structuri atomice ce se vor reintegra în pulberea materiei din care odinioară au fost luați și procesați pentru a forma structura fiziologică a trupului însuflețit și nicidecum un om mort. Omul cel născut din Dumnezeu, se reîntoarce la Izvorul Vieții sale. În sicriu și în cimitir sunt doar resturi ce pot hrăni dureri și amintiri. Cei dragi ai noștri plecați din trupul lor sunt în alte lumi, în acele lumi de care ne-a vorbit Iisus și pe care Iisus le-a arătat de mai multe ori ucenicilor Săi: Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Mt. 17.

Moise și Ilie, nu două cadavre, nu două fantome, nu două stafii ci Moise și Ilie, profeții lui Dumnezeu, profeții cei vii.

După Înviere Iisus a intrat prin ușile încuiate și a stat în mijlocul ucenicilor şi le-a zis: Pace vouă. Și, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de pește fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor. Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi, fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau toată vremea în templu, lăudând şi bine-cuvântând pe Dumnezeu. Amin. Lc. 24.

Viața o înțelegem cu inima, o modelăm cu mintea și o făurim cu sufletul pentru a fi vii printre cei vii. Inima este locașul trăirilor sufletului nostru. Ele zidesc sau dărâmă integritatea ființei umane, pământești și cerești. Acolo în inimă stă scrisă legea vieții noastre: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii. Mt. 22. 37-40. Fericit este cel ce știe și împlinește acest cuvânt, viu va fi în veac prin el, în Dumnezeu. Amin.

Omul este ființa minunată, născută din Dumnezeu, îmbrăcată în haina materiei și a diverselor forme de manifestare ale ei (pământ, apă, energie, magnetism, vibrație, etc). Toate acestea, în trupul nostru, sunt împletite și gestionate în chip armonios de Sufletul nostru atâta timp cât Sufletul este stăpân în casa materială a trupului său. Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic: ce este omul că-Ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu slavă şi cu cinste l-ai încununat pe el. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui. Doamne, Dumnezeul nostru, minunat este Numele Tău în tot pământul! Ps. 8. Ființa umană are în sine chipul armoniei divine și asemănarea cu Dumnezeu și cu împărăția Sa.