Rânduieli și Rugăciuni pentru copii și tineri ce au plecat prematur din trupul lor cel pământesc

Cei ce pleacă prematur din acest trup pământesc în diverse forme, accidente, boli sau alte cauze neștiute, neașteptate și nenumite de noi, se lovesc de acele praguri nevăzute, sau dacă sunt văzute precum bolile, rămân de neschimbat pentru ei și pentru noi. Firul vieții în trupul lor se frânge și ei pornesc pe al veșniciei drum. Dezbrăcați de haina materiei și de toate structurile sale, ei pleacă în acele lumi de care ne vorbește Iisus: Eu sunt din cele de sus. Eu nu sunt din lumea aceasta. Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Să nu se tulbure inima voastră, credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Înspre aceste lumi de sus ar trebui să meargă fiecare om, mai repede sau mai târziu. Privind spre trupul ce se dă pământului spre descompunere și risipire, suntem ispitiți să credem că acesta ar fi sfârșitul vieții noastre. Dar aceasta este o iluzie hrănită de frică și întărită de durerea și de neștiința noastră. Iisus, strivit prin moartea Sa pe cruce, este pus într-un mormânt ca orice om de rând. Toți au crezut că acolo s-a sfârșit totul. Dar, la mormânt femeile când merg, nu mai găsesc un cadavru spre îmbălsămare, ci ființe cerești din alte lumi și din alte dimensiuni care le întreabă: De ce Îl căutați pe Cel Viu printre cei morți?

Nu printre cei morți trebuie să îi căutăm pe cei plecați din trupul lor cel muritor ci printre cei vii, dar din păcate aceste lucruri nu le știm și nu vrem să le știm. Zidim morminte, îi legăm pe cei plecați din trup de noi și de durerea noastră. Îi ținem legați de noi, îi ținem între lumi, îi ținem în fața porților cerurilor, nici noi nu intrăm și nici pe ei nu îi lăsăm să intre. Îi ținem legați de durerea egoului nostru care nu vrea să vadă și să accepte trecerea acestei vieți și nestatornicia ei în haina materiei. Cele ce Iisus ne-a învățat și ceea ce El ne-a dat, noi am transformat în filozofie, în idei și concepte, în texte de interpretat și în pioase trăiri, scoase din realul cel viu și crud al vieții noastre. Să încercăm să ascultăm aceste cuvinte ale Sale: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Cel ce crede în Mine are viaţă veșnică. Eu sunt învierea şi viaţa. Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric. Întunericul neștiinței ne atrage cu magnetismul său devorator. Durerea despărțirii vrea să ne doboare pe noi și pe cei plecați din trupul lor. Pe noi ne ucide cu golul neîmpăcării, iar pe ei îi arde cu focul lacrimilor noastre. Cei ce au plecat prematur din trupul lor, au nevoie de ajutorul nostru, de lumina și de frumusețea rugăciunilor și a trăirilor noastre și nicidecum de poveri care să îi țină legați în lumile netihnei. Ei de multe ori ne văd, noi nu îi vedem pe ei. Ei au nevoie de bucuria noastră pentru a putea intra prin ea în lumina cea lină a odihnei și a împlinirii lor. Dar sufletul fript, al celor rămași aici, cum ar putea să se bucure? Fără o cunoaștere și fără o pregătire adecvată este foarte greu. De aceea în toate culturile lumii, din toate timpurile găsim prezența actelor caritative pentru cei plecați și în numele lor, pomana dată celui nevoiași, ca el să se bucure și prin bucuria lui, sufletul celui pomenit să se poată desprinde de această lume și de acest timp trecător pentru a pleca spre locașurile odihnei și ale împlinirii sale. Apoi sunt mesele care se dau în numele lui unde se ridică paos (repaus, liniște, pomană). Aici e pusă o farfurie pentru cel plecat, ea se va ridica în timpul cântării, Cu sfinții odihnește Hristoase pe …, din ea nu va mânca nimeni, mișcarea ei în sens de plutire arată nestatornicia lumii și a materiei, așezarea și aruncarea ei apoi pe pământ, afară, arată că viața celui plecat de aici s-a sfârșit în trupul său și s-a pecetluit. Drumul lui acum este în alte lumi și în alte dimensiuni ale vieții și ale existenței noastre omenești.

Dacă vrei să te rogi pentru cel plecat din acest trup pământesc, atunci este bine să începi un drum de rugăciune de 49 de zile, adică 7 săptămâni. Acesta se începe cu un parastas (vineri seara la Mănăstire sau sâmbăta în parohie).

La parastas se pune:

–  pomelnic cu numele de botez al celui plecat din trup.

– parastas (colac)

– prescură

– o lumânare de ceară curată

– fructe și puțină mâncare sărată și puțină mâncare dulce, în mod special ceea ce i-a plăcut mai mult

– vin roșu

Acestea se fac în fiecare vineri seara la mănăstire sau sâmbăta în parohie, în cele șapte săptămâni la rând.

 

Începând din ziua de vineri zici zilnic, în fiecare zi la rând, zici de 40 de ori rugăciunea Tatăl nostru, astfel:

 

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm pe cei ce ne-au greșit nouă, şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne

mântuieşte de cel rău.

Binecuvintează-l/o, Doamne, pe (N), și îl/o primește în împărăția Ta.

      Că a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Aceasta se zice de 40 de ori în fiecare zi. Se poate zice în gând, în șoaptă, cu voce, mergând, lucrând, stând, oriunde și la orice oră, două, trei sau mai multe o dată, așa cum se poate, ca până seara să fie zise de cel puțin 40 de ori.

Apoi seara sau în timpul zilei când se găsește momentul cel mai bun și cel mai potrivit pentru a putea fi liniștiți și netulburați, se zice cu glas Rugăciunea ce urmează. Aceasta se zice în fiecare zi o dată în toate zilele, 7 săptămâni.

Atunci când este posibil este bine să fie aprinsă o lumânare acolo unde se roagă.