SANATATE II

Cuvant Inainte

Înainte de a te ruga încearcă să înțelegi ce este Viața și Sănătatea ta

Viața și sănătatea sunt cele mai mari daruri pe care noi oamenii le-am primit în această trecere a noastră prin acest spațiu și prin acest timp pământesc. Viața o primim din suflul Tatălui ceresc înainte ca noi să fim, atunci când El ne cheamă cu al nostru nume: „Înainte de a te fi zămislit în pântecele mamei tale, Eu te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece, Eu te-am chemat pe nume şi te-am rânduit …” Ieremia 1. 5.

În clipa zămislirii noastre în pântecele mamei noastre, Cel Binecuvântat din veac, Dumnezeul părinților noștri, Cel descoperit nouă de Iisus ca Tatăl nostru, El însuși pronunță al nostru nume și prin acea suflare noi suntem chemați la viață: „Și luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie”. Facere 2. 7. Prin acest suflu care iese din gura Tatălui, și din acest suflu divin, noi primim ființă. În acea clipă ne naștem. În acea clipă, ovulul fecundat în sânul mamei noastre, va primi o nouă identitate, va deveni o ființă vie cu viață în ea însăși, cu viață și cu un destin pe acest pământ. În clipa zămislirii noastre pământești, acolo în sânul cel binecuvântat al mamei noastre, acolo începe o dumnezeiască lucrare.

Mâna cea tainică a lui Dumnezeu și glasul Său cel tainic și de viață dătător, va lucra împreună cu sufletul nostru în pântecele mamei și acolo din ovulul cel fecundat și din trupul ei, va zidi un nou trup – trupul nostru cel pământesc. În sânul mamei, Dumnezeu lucrează cu al nostru suflet împreună. Acolo sufletul este învățat să zidească al său trup și să aibă grijă de această minunată haină pământească a sa. Trupul nostru este templu al sufletului și templul Duhului Sfânt. Trupul nostru este zidit de mâna lui Dumnezeu și de puterile sufletului nostru, ajutat de toate duhurile vieții ce îi sunt date spre întărirea lui.

Trupul nostru este templul cel nefăcut de mână omenească. Trupul nostru este templul Lui Dumnezeu. „Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? De va strica cineva acest templu a lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi”. 1 Cor. 3. Puterea vieții, a sănătății și a înţelepciunii divine se coboară în sufletul nostru de la însuși Dumnezeu Tatăl în acest timp intrauterin și în tot parcursul vieții noastre aici pe acest pământ.

Sufletul din păcate, cu trecerea timpului, uită această artă a zidirii și a făuririi vieții și a sănătății trupului. El se desprinde de multe ori de misiunea sa și se unește cu realitățile zidirilor care nu sunt ale sale. Așa se pierde pe cărările deșertăciunii, iar atunci când sufletul e răpit, răpus, îndurerat, slăbit sau robit și chiar ucis, efectele se văd în sănătatea trupului și în tulburările trăirilor noastre: „Şi le-a spus Iisus pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele?

Şi a zis: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse, odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebunule! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” Lc. 12. 16-20. Cele pe care le-ai zidit vor cere de la tine sufletul tău chiar acum în noaptea vieții acesteia. Sufletul nostru este în toate cele pe care le zidește. În trupul nostru toate trebuie să asculte de el și toate trebuie să fie în armonie și în perfectă conlucrare cu el. Orice celulă sau orice atom care va încerca să stăpânească sufletul sau nu va asculta de el, se va transforma în corp străin care va încerca să rupă din suflet, din viața și din sănătatea noastră. Sufletul nostru este vânat de puteri care sunt necunoscute de noi: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă”. Mt. 10. 28. Gheena este locul unde se arunca gunoiul spre descompunere, putrezire și spre ardere. Celula vie care nu ascultă de suflet în trup intră în aceste procese. Oprirea lor o poate face sufletul întărit și ajutat de puterea dumnezeiască și de duhurile vieții date lui de Dumnezeu: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele. Nu mă depărta de la faţa Ta, şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.” Ps. 50. Când sufletul este slăbit el are nevoie de ajutor de sus: „Că străinii s-au ridicat împotriva mea şi cei tari au căutat sufletul meu şi n-au pus pe Dumnezeu înaintea lor. Că, iată, Dumnezeu ajută mie şi Domnul este sprijinitorul sufletului meu.” Ps. 53. „Oare, nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu? Că de la El este viața mea; pentru că El este Dumnezeul meu, Mântuitorul meu şi Sprijinitorul meu; nu mă voi clătina mai mult.” Ps. 61. „Binecuvântaţi pe Dumnezeu, că El a dat sufletului meu viaţă şi n-a lăsat să se clatine picioarele mele.” Ps. 65. „Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, Numele cel sfânt al Lui. Binecuvintează suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui. El curăţeşte toate fărădelegile tale; El vindecă toate bolile tale; El izbăveşte din stricăciune viaţa ta; El te încununează cu milă şi cu îndurări; El umple de bunătăţi dorirea ta; înnoi-va ca ale vulturului tinereţile tale.” Ps. 102.

Sufletul nostru are în mâinile sale cheia zidirii sănătății noastre. Orice trăire a sa va avea sau are efecte în tot ceea ce este armonie, echilibru și sănătate, în trup, în minte, în emoții, în gând, în dorire, în sentimente, în toate cele ce sunt înlăuntrul nostru, totul este dat de trăirea sufletului în coordonatele cele corecte sau greșite ale vieții sale. Cum îl îngrijim așa va fi și viața noastră aici pe acest pământ. Dar, din păcate, despre suflet știm foarte puține, cum foarte puține lucruri știm despre noi și despre binele nostru. Noi procesăm foarte ușor orice informație străină nouă și o transformăm în durere, în suferință, în neîmpăcare și adesea în boală grea.
Sufletul suntem noi înșine, cei ce trăim, gândim, simțim, procesăm, ascultăm, ne bucurăm, suferim, ne mâhnim, etc.

Sufletul suntem noi cei care 24 din 24 de ore trăim cu noi înșine și încercăm să răzbim în bine prin toate. Sufletul este cel care încearcă să țină în armonie conștientul, subconștientul, mintea și supraconștientul, dorințele și emoțiile, sentimentele și toate trăirile noastre, numite sau nenumite. Sufletul este greu să îl definim. Au încercat de-a lungul timpurilor filozofii, teologii, sfinții, marii gânditori ai lumii, buni sau mai puțin buni, fiecare au lansat fel și fel de idei și ipoteze, dar Sufletul și toate duhurile sale au rămas mereu sub vălul suav al unei sublime taine. Această minunată Taină suntem noi înșine, cei vii, cei dornici de a trăi și de a rămâne sănătoși și plini de viață. Prin însăși viața Sa, pe acest pământ, Iisus ne-a descoperit frumusețea acestei mari Taine, și ne-a lăsat fiecăruia în parte arta de a ne zidi sănătatea, viața și împlinirea noastră cea de zi cu zi. „ Iisus i-a zis: Fratele tău va învia. Marta I-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi. Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume.” In. 11. 23-27. „Şi, deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El. Ca să se împlinească cuvântul proorocului Isaia, pe care l-a zis: «Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Şi braţul Domnului cui s-a descoperit?». De aceea nu puteau să creadă, căci iarăşi a zis Isaia: «Au orbit ochii lor şi au împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec». Acestea a zis Isaia, când a văzut slava Lui şi a grăit despre El.” In. 12. 37-41. Viața trebuie să o înțelegem cu inima pentru a putea fi vii și pentru a putea zidi mereu sănătatea noastră. Inima este locașul odihnei și al împlinirii sufletului nostru. Trăirile inimilor noastre sunt cele care zidesc sau dărâmă integritatea sănătății a tot ceea ce suntem noi.

Acolo, în inimă, stă scrisă legea vieții: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii.” Mt. 22. 37-40. Fericit este cel ce știe și împlinește acest cuvânt al vieții. Amin.

Rugăciunea

Dumnezeu este cea mai minunată Ființă din universul de noi cunoscut. El ni s-a descoperit nouă, cu adevăratul Său chip de Tată al nostru, prin Fiul Său iubit Iisus, prin cuvintele și prin faptele Lui.
Atunci când ne adresăm lui Dumnezeu, noi ne adresăm Tatălui nostru, care ne-a zidit, Care a fost și este lângă noi, chiar și atunci când noi nu știm și nici măcar nu vrem să fim cu El. El este Tată și nu despot sau tiran sau judecător nemilos.
Spre deosebire de părinții noștri pământești care ne pot uita, abandona și părăsi, Tatăl nostru cel ceresc este mereu alături de noi, dar ne respectă alegerile și libertatea noastră. El ne ajută doar când îl lăsăm să ne ajute în Duh și în Adevăr.
Rugăciunea pentru sănătate adresată Tatălui, Fiului, Sfântului Duh și tuturor ființelor slujitoare Lui trebuie să fie cât mai limpede și cât mai clară, înțeleasă și simțită de inima noastră, făcută în Duh și în Adevăr. Atunci Iisus i-a zis femeii samarinene: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinați căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia știm, pentru că din iudei este mântuirea. Dar vine ceasul şi acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în Duh şi în Adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi dorește. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.

In. 4.
Rugăciunea făcută în Duh este acea rugăciune care se naște din lucrarea cea de viață dătătoare a Duhului Sfânt în noi.
Această rugăciune are caracteristici care lucrează împreună: Pacea și iertarea. „Şi fiind seară, în ziua aceea, şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Şi Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” In. 20. Frica de boli ne ucide înaintea lor. Frica ne închide în noi și ne face să ne stingem și să ne prăbușim în dureri. Ea este cel mai groaznic și mai nemilos spin și cel mai mincinos sfătuitor. Iisus vine la fiecare dintre noi și ne arată semnele strivirii Sale. Le-a biruit. A biruit până și moartea și cu moartea pe moarte călcând a înviat din morți și ne-a arătat că se poate să fim vii și să rămânem printre cei vii. Toate acestea le-a făcut în pace și a adus pace, nu în spectacol, nu în plângeri, nu în emoții, ci în pacea firii. În pace a adus bucurie în locul fricii și le-a arătat calea cea de aur a iertării și a lăsării tuturor relelor. A ierta înseamnă a te desprinde de memoria și de puterea răului. A ierta înseamnă a desprinde tot ceea ce este rău de ființa ta, de mintea ta, de sufletul tău, de emoțiile tale, de sentimentele tale, de amintirile tale, de dorințele tale și de orice realitate ce o simți a fi a Ta. Răul nu trebuie să aibă nimic în tine și tu nu trebuie să ai nimic în el. Răul este nemilos, fără de respect și ucigător de oameni. A ierta nu este un fapt emoțional sau mintal ci un act real de desprindere și de detașare de tot ceea ce este rău și contaminat. Doar după această desprindere vine lucrarea cea de viață dătătoare a lui Dumnezeu în noi. A cere vindecarea unei răni când noi ținem cuțitul în ea este la fel ca și a cere însănătoșire când noi ținem răul în noi prin mânie, supărare, neiertare … Iertarea este pusă înaintea vindecării în toate minunile lui Iisus.
Rugăciunea făcută în Adevăr este acea rugăciune care se naște din Legea firii și din Adevărul ființial care stă în firea lucrurilor și în firea ființelor. Tot ceea ce este minciună este parte din cel ce e ucigător de oameni. Rugăciunea nu are nimic de a face cu amăgirea sau cu efectul placebo. Rugăciunea făcută în Adevăr este clară și limpede. Ea ne pune în Adevăr și prin Adevăr ne pune iar în Calea Vieții celei binecuvântate.

Rugăciunea în Adevăr implică întreaga comunicare, conștientizare și relaționare corectă cu noi și cu Ființa cerească pe care o chemăm, căreia ne adresăm și îi vorbim logic și cu sens, încercând să o percepem și să conlucrăm cu Ea pentru binele nostru și al semenilor noștri.
De multe ori noi cerem lucruri fără sens și lucruri care nu sunt spre binele nostru sau al semenilor noștri. Dumnezeu și toate Puterile cerești slujitoare Lui nu răspund cererilor fără sens și fără o logică a binelui. De exemplu, ne putem ruga o veșnicie ca 2+3 să facă 7, 2+3 va face 5, oricât ne-am ruga sau posti.
Când dorim să comunicăm cu cineva încercăm să fim cât mai limpezi, cât mai reali și cât mai obiectivi. O discuție fără sens este plictisitoare și împovărătoare. Rugăciunea este la fel.
În mintea noastră pregătim cuvintele, le așezăm în logica firescului lor, ni le repetăm pentru a se așeza bine în noi și pentru a le da putere reală. Aceasta este rugăciunea făcută în gând. Ea vorbește în primul rând inimii, sufletului, minții și spiritului nostru. Ne vorbește pentru a ne trezi și a ne pregăti să o conștientizăm, să o însușim, să o vedem în împlinirea ei, să o simțim și apoi să începem procesul materializării ei, în șoaptă, în vorbă și în faptele izvorâte din adevărurile ei.
Rugăciunea în șoaptă implică prin natura ei apropierea reală, întâlnirea și intimitatea cu Ființa căreia ne adresăm. Poți vorbi în șoaptă doar celui care este apropiat și te ascultă. Rugăciunea în șoaptă se face atunci când pe Dumnezeu îl simți și îl vezi aproape.
Rugăciunea cu glas tare are mai multe valențe. Ea implică o identitate clară și asumată atunci când este exprimată prin viu grai, așezat, conștient, cursiv, logic și real. Ea poartă timbrul vocii celui care o exprimă în clipa expirației suflării sale. Ea se adresează unei Ființe bine definite și așteaptă răspuns prin însăși natura ei.
Răspunsul la rugăciune îl primim la fel precum primim răspunsul în orice comunicare firească pe care o avem cu cineva. Astfel dacă vorbim singuri, în vânt și fără de rost, răspunsul va fi vânt fără de rost. Dacă știm cu cine vorbim, dacă îl cunoaștem în adevăr pe cel căruia ne adresăm, dacă ne știm locul și poziția noastră în raport cu el, știm la ce răspuns să ne așteptăm. Aici avem așa zisa Rugăciune a treptelor: Cea mai înaltă este cea în care noi primim Cuvântul Vieții descoperit nouă de Iisus, și prin acest Cuvânt ne adresăm lui Dumnezeu ca și cei născuți din El. Apoi urmează cei care i se adresează ca și prieteni, apoi cei care i se adresează ca și slujitori, apoi cei care i se adresează ca și lucrători plătiți, apoi cei care i se adresează ca și slugi, robi, servi sau sclavi, apoi cei care i se adresează ca și datornici, apoi cei care i se adresează ca și vinovați, pătați de răul făcut de ei, păcătoși, greșiți, compromiși, apoi cei care i se adresează ca și legați, condamnați, chinuiți, umiliți și ultimii ca și morții cei din veac și din adâncuri. Unde noi ne așezăm prin faptele noastre, acolo e și răspunsul rugăciunii noastră.
Rugăciunea cântată exprimă sublima trăire și armonie a inimii. Rugăciunea poate fi strigată, atunci când ea exprimă cerere de grabnic ajutor. Ea poate fi plină de lacrimi, cutremur și suspine când este făcută în necazuri și în durere. Ea poate fi parte din ritual sau însoțită de ritual când este nevoie și situația o cere.