Psalmii si Psaltirea
Psaltirea sau Cartea Psalmilor atribuită regelui David, lui Asaf și Core, este una din cărțile Vechiului Testament scrisă în limba ebraică תְּהִלִּים – Tehilim, – “cântece de laudă“. Tradusă în limba greacă Ψαλμοί, – “cântări acompaniate cu harpa“. Din greacă vine numele în limba română: Psalmi – Psaltire.
Psalmii sunt cântece, imnuri, urări și rugăciuni compuse înainte de venirea Domnului nostru Iisus Hristos, în perioada Vechiului Testament. Ei au în ei principiile legii talionului, adică, legea strictei reciprocități a faptei și a pedepsei: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.
Iisus însă ne învață: Aţi auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte». Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău, iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi vrea să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două. Celui care cere de la tine, dă-i, şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta. Aţi auzit că s-a zis: «Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău». Iar Eu vă zic vouă: Voi, iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei care vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? Şi dacă voi îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru? Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este. Mt. 5.
În lumina acestei învățături, urările și blestemele din psalmi nu ar trebui să fie rostite vreodată de cei ce se numesc creștini și vor să îl urmeze pe Iisus.
Psaltirea Mulțumirii
Psalmii Mulțumirii sunt rugăciuni de mulțumire inspirate din vechile texte ale psalmilor și din trăirile noastre de zi cu zi. Mulțumirea este însoțită prin natura ei de recunoștință, de bucurie și de recunoaștere în fapt a binelui, a ajutorului, a darului, a harului și a binecuvântării primite până acum în viața noastră cea de zi cu zi.
Cum și când se citesc
Psalmii Mulțumirii
Mulțumirea, recunoștința, cinstirea și binecuvântarea sunt hrana cea vie a minții, a sufletului, a inimii, a păcii, a emoțiilor, a trăirilor interioare, a sentimentelor și a sănătății trupului și a tuturor celor dinlăuntrul nostru.
Precum hrana și medicamentele au o măsură a lor pentru a fi de folos, la fel Rugăciunea și Mulțumirea au un timp și o măsură a lor. A mânca fără de măsură, mult sau puțin, nu este bine. Medicamentul luat corect și la timp are efectul dorit, luat incorect și fără de măsură, el poate agrava starea sănătății celui care îl ia și face mult mai rezistenți paraziții pe care îi combate. Toate au timpul, ritmul și măsura lor.
Timpul rugăciunii este acel timp în care noi ne adunăm în noi înșine în pace și în liniște. Este timpul în care noi ne regăsim în acea pace a firii și a zidirii, este timpul cel bine lucrător în noi. Acest timp este personal, el e legat de ziua din săptămână în care ne-am născut și de ritmul biologic și firesc al împlinirii fiecăruia în parte.
Timpul mulțumirii este cel în care noi vedem binele primit, vedem tot ajutorul, protecția, harul și darul ce au coborât peste noi, ni le însușim, și cu recunoștință ne întoarcem spre Cel sau cei ce ni le-au dat, pentru a ne arăta mulțumirea și recunoștința inimilor noastre. De multe ori aceste trăiri nu se pot exprima în cuvinte omenești. Lumina ochilor născută din împlinirea pe care o trăim este cea mai frumoasă mulțumire și cea mai înaltă formă de recunoștință care se înalță înspre cer și apoi se coboară lin peste cei ce în numele cerului au fost și sunt binefăcătorii noștri.
Ritmul este dat de modul în care se rostesc rugăciunile și mulțumirile. În mintea noastră noi pregătim cuvinte, le așezăm în logica firescului lor, ni le repetăm pentru a se așeza bine în noi și pentru a le da putere. Aceasta este rugăciunea și mulțumirea făcută în gând. Astfel noi vorbim în primul rând inimii noastre, sufletului, minții și ființei noastre. Vorbim pentru a ne pregăti să conștientizăm, să însușim, să vedem împlinirile, să simțim și să începem procesul comunicării cu Cel ce este Interlocutorul și Binefăcătorul Cel real al nostru.
Rugăciunea de mulțumire făcută în șoaptă implică prin natura sa o apropiere față de Ființa căreia noi ne adresăm. Poți vorbi în șoaptă doar celui care este apropiat și te ascultă. Rugăciunea în șoaptă se face atunci când pe Dumnezeu îl simți și îl vezi aproape și știi că este lângă tine. În șoaptă noi putem vorbi inspirând și expirând. Putem șopti fără de încetare și astfel comunicarea devine ca un râu ce curge din inimă înspre inimă și din inimă în inimă. Șoapta este auzită de urechea și de inima care ascultă. Ea e semn de comuniune și de intimitate.
Rugăciunea de mulțumire cu glas tare implică o identitate foarte clară. Vocea poartă timbrul personalității celui ce o exprimă în clipa expirației suflării sale. Ea se adresează unei Ființe dragi, bine definite, și așteaptă răspuns prin însăși natura ei. Vorba este încărcată de sens și conținut și este adresată Ființei care are la fel capacitatea de a înțelege și de a da un răspuns, aici avem Comunicarea. Vorba în vânt și fără sens, de obicei se asociază nebuniei, schizofreniei și diverselor patologii mintale. Nu are nimic de a face cu ceea ce este Rugăciunea de Mulțumire. Aceasta are un sens clar și interlocutori reali. Dacă una din acestea lipsește, adică sensul rugăciunii, sau al mulțumirii, sau interlocutorul, atunci totul este doar o vorbire purtată de vânt.
Măsura rugăciunii și a mulțumirii o dă inima celui care le rostește. Ea va răspunde situației reale a vieții, a păcii a sănătății și a împlinirii vieții. Aici, la fel ca și în alimentație și în medicație, sunt realități incompatibile, stări de conflict, acestea nasc probleme și pot duce la deces. A lua alcool și anumite medicamente poate fi letal. A le lua în doze mici sau doze exagerate este la fel de nociv și de letal de multe ori. A face Rugăciuni de Mulțumire și a urî sau a blestema sau a ține mânie sau orice formă de supărare, este precum a lua un medicament, intolerant la alcool, cu alcoolul împreună. Înainte de a începe aceste rugăciuni este bine ca fiecare om să se cerceteze pe sine însuși și să caute să se împace cu toți semenii săi, să ierte și să caute pacea și să o urmeze pe ea, să facă binele și doar apoi să înceapă aceste rugăciuni de mulțumire astfel:
- Pentru mulțumire, înțelegere în familie, apărare, sănătate, protecție, binecuvântare, recunoștință, etc.,
Începi în ziua din săptămână în care te-ai născut și citești zilnic câte o catismă – 40 zile la rând.
- Când ai un mare necaz și vrei să ieși din el cât mai repede, se începe în ziua din săptămână în care te-ai născut și citești zilnic din Psaltirea fără de blesteme (vol 3) câte două catisme fără întrerupere. Când termini după 10 zile, citești la fel câte două catisme pe zi din Rugăciunile Psalmilor (vol 4), când termini după alte 10 zile, citești în continuare din Psaltirea Mângâierii (vol 5) câte o catismă pe zi. Când termini după 20 de zile, citești Psaltirea mulțumirii (vol 7) câte două catisme pe zi. În această perioadă se duce la biserică câte o prescură cu pomelnic astfel: în primele 10 zile se duce în zi de slujbă o prescură. În următoarele 10 zile se duce o altă prescură. Apoi în următoarele 20 de zile se duc 3 prescuri în zile diferite. În ultimele 10 zile se duc două prescuri în zile diferite. Când se duce ultima prescură se duc și 7 lumânări de ceară curată, nu de parafină.
Ție îți mulțumesc, Doamne,
pentru darul sănătății mele
și pentru toate binefacerile
primite de la Tine în viața mea!
Iar pe când Iisus mergea spre Ierusalim, intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproși care stăteau departe, şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, fie-Ţi milă de noi! Şi văzându-i, Iisus le-a zis: Duceți-vă şi vă arătați preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean.
Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?
Şi i-a zis lui: Ridică-te şi du-te;
credinţa ta te-a mântuit. Lc. 17.
