Cuvant înainte

Viața și Sănătatea

    Viața și sănătatea sunt cele mai mari daruri pe care noi oamenii le-am primit în această trecere a noastră prin acest spațiu și prin acest timp pământesc. Viața o primim din mâna Tatălui ceresc înainte ca noi să fim, atunci când El ne cheamă cu al nostru nume: „Înainte de a te fi zămislit în pântecele mamei tale, Eu te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece, Eu te-am sfinţit şi te-am rânduit …” Ieremia 1. 5.

În clipa zămislirii noastre în pântecele mamei noastre, Cel Binecuvântat din veac, Dumnezeul părinților noștri, Cel descoperit nouă de Iisus ca Tatăl nostru, El însuși pronunță al nostru nume și prin a Sa suflare noi suntem chemați la viață: „Și luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie”. Facere 2. 7. Prin acest suflu viu care însoțește nașterea numelui nostru în inima Tatălui și pe buzele Sale, prin acest suflu de viață se naște sufletul nostru. În clipa zămislirii noastre pământești, acolo în sânul cel binecuvântat al mamei noastre, acolo începe o tainică lucrare și o minunată aventură a noastră aici în acest timp și în acest spațiu pământesc.

Mâna cea tainică a lui Dumnezeu și glasul Său cel tainic și de viață dătător, va lucra împreună cu sufletul nostru în sânul mamei noastre și din trupul ei, va zidi un nou trup – trupul nostru pământesc. În acest loc tainic, sufletul nostru va fi împreună cu Dumnezeu, aici în această împreună lucrare ziditoare a vieții și a armoniei în noi, sufletul va învăța ceea ce însuși Dumnezeu îi va arăta. Aici începe aventura vieții și a sănătății noastre. Aici sufletul este învățat să zidească și să aibă grijă de această minunată haină pământească a sa, de acest minunat templu al său și al Lui Dumnezeu, templu nefăcut de mână omenească, pământească ci trup făcut de însuși Dumnezeu și de sufletul născut din suflul Său: „Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi”. 1 Cor. 3. 16-17. Arta vieții și a sănătății o are sufletul nostru. Aceasta este primită de la însuși Dumnezeu Tatăl în acest timp intrauterin și în tot parcursul vieții noastre aici pe acest pământ.

Sufletul din păcate în timp uită această artă a zidirii și a făuririi vieții și a sănătății, se desprinde de multe ori de misiunea sa și se unește cu realitățile zidirilor care nu sunt ale sale și se pierde, iar atunci când sufletul e răpit, răpus, îndurerat, slăbit sau robit și ucis, efectele se văd în sănătatea trupului și în fluctuațiile vieții trupului: „Şi le-a spus Iisus pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebunule! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” Lc. 12. 16-20. Cele pe care le-ai zidit vor cere de la tine sufletul tău chiar acum în noaptea vieții acesteia. Sufletul nostru este în toate cele pe care le zidește. În trupul nostru toate trebuie să asculte de el și toate trebuie să fie în armonie și în perfectă conlucrare cu el. Orice celulă sau orice atom care va încerca să stăpânească sufletul sau nu va asculta de el, se va transforma în corp străin care va încerca să rupă din suflet, din viața și din sănătatea noastră. Sufletul nostru este vânat de puteri de noi adeseori necunoscute: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena”. Mt. 10. 28. Gheena este locul unde se arunca gunoiul spre descompunere, putrezire și spre ardere. Celula vie care nu ascultă de suflet în trup intră în aceste procese.

Oprirea lor o poate face sufletul întărit și ajutat de puterea dumnezeiască și de duhurile vieții date lui de Dumnezeu: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele. Nu mă depărta de la faţa Ta, şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.” Ps. 50. Când sufletul este slăbit el are nevoie de ajutor de sus: „Că străinii s-au ridicat împotriva mea şi cei tari au căutat sufletul meu şi n-au pus pe Dumnezeu înaintea lor. Că, iată, Dumnezeu ajută mie şi Domnul este sprijinitorul sufletului meu.” Ps. 53. „Oare, nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu? Că de la El este mântuirea mea; pentru că El este Dumnezeul meu, Mântuitorul meu şi Sprijinitorul meu; nu mă voi clătina mai mult.” Ps. 61. „Binecuvântaţi pe Dumnezeul nostru că El a dat sufletului meu viaţă şi n-a lăsat să se clatine picioarele mele.” Ps. 65. „Binecu-vintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale; pe Cel ce vindecă toate bolile tale; pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta; pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări; pe Cel ce umple de bunătăţi dorirea ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.” Ps. 102.

Sufletul nostru are în mâinile sale cheia zidirii sănătății noastre. Orice trăire a sa va avea sau are efecte în tot ceea ce este armonie, echilibru și sănătate, în trup, în minte, în emoții, în gând, în dorire, în sentimente, în toate cele ce sunt înlăuntrul nostru, totul este dat de trăirea sufletului în coordonatele cele corecte sau greșite ale vieții sale. Cum îl îngrijim așa va fi și viața noastră aici pe acest pământ. Dar din păcate despre suflet știm foarte puține, cum foarte puține lucruri știm despre noi și despre binele nostru. Noi procesăm foarte ușor orice informație străină nouă și o transformăm în durere, în suferință, în neîmpăcare și adesea în boală grea.

Sufletul suntem noi înșine, cei ce trăim, gândim, simțim, procesăm, ascultăm, ne bucurăm, suferim, ne mâhnim, etc. Sufletul suntem noi cei care 24 din 24 de ore trăim cu noi înșine și încercăm să răzbim în bine prin toate. Sufletul este cel care încearcă să țină în armonie conștientul, subconștientul, mintea și supraconștientul, dorințele și emoțiile, sentimentele și toate trăirile noastre, numite sau nenumite. Sufletul este greu să îl definim. Au încercat de-a lungul timpurilor filozofi, teologii, sfinții, marii gânditori ai lumii, buni sau mai puțin buni, fiecare au lansat fel și fel de idei și ipoteze, dar Sufletul și toate duhurile sale au rămas mereu sub vălul suav al unei sublime taine.

Această minunată Taină suntem noi înșine, cei vii, cei dornici de a trăi și de a rămâne sănătoși și plini de viață. Prin însăși viața Sa, pe acest pământ, Iisus ne-a descoperit frumusețea acestei mari Taine, și ne-a lăsat fiecăruia în parte arta de a ne zidi sănătatea, viața și împlinirea noastră cea de zi cu zi. „ Iisus i-a zis: Fratele tău va învia. Marta I-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi. Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?

Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume.” In. 11. 23-27. „Şi, deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El. Ca să se împlinească cuvântul proorocului Isaia, pe care l-a zis: «Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Şi braţul Domnului cui s-a descoperit?».

De aceea nu puteau să creadă, căci iarăşi a zis Isaia: «Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec». Acestea a zis Isaia, când a văzut slava Lui şi a grăit despre El.” In. 12. 37-41. Viața trebuie să o înțelegem cu inima pentru a putea fi vii și pentru a putea zidi mereu sănătatea noastră. Inima este locașul odihnei și al împlinirii sufletului nostru. Trăirile inimilor noastre sunt cele care zidesc sau dărâmă integritatea sănătății a tot ceea ce suntem noi.

Acolo în inimă stă scrisă legea vieții: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii.” Mt. 22. 37-40. Fericit este cel ce știe și împlinește acest cuvânt al vieții. Amin.

 

 

Rugăciunea

Dumnezeu este cea mai minunată Ființă din universul de noi cunoscut. El s-a descoperit nouă, cu adevăratul Său chip de Tată al nostru, prin Fiul Său iubit Iisus, prin cuvintele și prin faptele Lui.

Atunci când ne adresăm lui Dumnezeu, ne adresăm Tatălui nostru, care ne-a zidit pe noi, Care a fost și este lângă noi, chiar și atunci când noi nu știm și nici măcar nu vrem să fim cu El.

Spre deosebire de părinții noștri pământești care ne pot uita, abandona și părăsi, Tatăl nostru cel ceresc este mereu alături de noi, respectându-ne în alege-rile noastre și ajutându-ne atunci când îi cerem sincer ajutorul Său.

 

Rugăciunea adresată Tatălui, Fiului, Sfântului Duh și tuturor ființelor sluji-toare Lui trebuie să fie cât mai limpede și mai clară, înțeleasă și simțită de inima noastră în duh și în adevăr.

Rugăciunea nu implică doar cererea, ci întreaga comunicare, conștientizare și relaționare corectă sau incorectă, cu noi și cu Ființa cerească, dumnezeiască, pe care o chemăm, căreia ne adresăm și îi vorbim logic și cu sens, încercând să o percepem și să conlucrăm cu Ea pentru binele nostru și al semenilor noștri.

Subliniem termenul incorect deoarece noi de multe ori cerem lucruri fără sens și lucruri care nu sunt spre binele nostru sau al semenilor noștri. Dumnezeu și toate puterile cerești slujitoare Lui nu răspund cererilor fără sens și fără o logi-că a binelui. De exemplu, ne putem ruga o veșnicie ca 2+3 să facă 7, 2+3 suma lor tot 5 va fi oricât ne-am ruga sau posti.

Când dorim să comunicăm cu cineva încercăm să fim cât mai limpezi, cât mai reali și cât mai obiectivi. O discuție fără sens este plictisitoare și împovărătoare. Rugăciunea este la fel.

În mintea noastră pregătim cuvintele, le așezăm în logica firescului lor, ni le repetăm pentru a se așeza bine în noi și pentru a le da putere reală. Aceasta este rugăciunea făcută în gând. Ea vorbește în primul rând inimii, sufletului, minții și spiritului nostru. Ne vorbește pentru a ne trezi și a ne pregăti să o conștientizăm, să o însușim, să o vedem în împlinirea ei, să o simțim și apoi să începem procesul materializării ei, în șoaptă, în vorbă și în faptele izvorâte din adevărurile ei.

     Rugăciunea în șoaptă implică prin natura ei apropierea reală, întâlnirea și intimitatea cu Ființa căreia ne adresăm. Poți vorbi în șoaptă doar celui care este apropiat și te ascultă. Rugăciunea în șoaptă se face atunci când pe Dumnezeu îl simți și îl vezi aproape.

Rugăciunea cu glas tare are mai multe valențe. Ea implică o identitate clară și asumată atunci când este exprimată prin viu grai, așezat, conștient, cursiv, logic și real. Ea poartă timbrul vocii celui care o exprimă în clipa expirației suflării sale. Ea se adresează unei Ființe bine definite și așteaptă răspuns prin însăși natura ei.

Răspunsul la rugăciune îl primim la fel precum primim răspunsul în orice comunicare firească pe care o avem cu cineva. Astfel dacă vorbim singuri, în vânt și fără de rost, răspunsul va fi vânt fără de rost. Dacă știm cu cine vorbim, dacă îl cunoaștem în adevăr pe cel căruia ne adresăm, dacă ne știm locul și poziția noastră în raport cu el, știm la ce răspuns să ne așteptăm. Aici avem așa zisa rugăciune a treptelor: Cea mai înaltă este cea în care noi primim Cuvântul Vieții descoperit nouă de Iisus, și prin acest Cuvânt ne adresăm lui Dumnezeu ca și copii născuți din El. Apoi urmează cei care i se adresează ca și prieteni, apoi cei care i se adresează ca și slujitori, apoi cei care i se adresează ca și lucrători plătiți, apoi cei care i se adresează ca și slugi, robi, servi sau sclavi, apoi cei care i se adresează ca și datornici, apoi cei care i se adresează ca și vinovați, pătați de răul făcut de ei, păcătoși, greșiți, compromiși, apoi cei care i se adresează ca și legați, condamnați, chinuiți, umiliți și ultimii ca și morții cei din veac și din adâncuri. Unde noi ne așezăm prin faptele noastre, acolo e și răspunsul rugăciunii noastră.

Rugăciunea cântată exprimă sublima trăire și armonie a inimii. Rugăciunea poate fi strigată, atunci când ea exprimă cerere de grabnic ajutor. Ea poate fi plină de lacrimi, cutremur și suspine când este făcută în necazuri și în durere. Ea poate fi parte din ritual sau însoțită de ritual când este nevoie și situația o cere.

Tatăl nostru – variante în text

Cea mai înaltă rugăciune pe care omul a primit-o vreodată este Rugăciunea Tatăl nostru. Ea se găsește în Noul Testament doar în Evanghelia după Matei 6. 9-13., și în Evanghelia după Luca 11. 2-4. O să folosim versiunea cea mai apropiată de original, adică textul critic grec, publicat după îndelungi studii de NESTLE-ALAND, NOVUM TESTAMENTUM Graece et Latine, Deutsche Bibelgesellsschaft, Stuttgart 1987, paginile 13; 195.

 

Redăm textul original în limba greacă, urmat imediat de traducerea cât mai fidel posibilă a acestuia în limba română.

Textul din Evanghelia după Matei 6:

9 Πάτερ ἡμῶν ὁ ἐν τοῖς οὐρανοῖς·ἁγιασθήτω τὸ ὄνομά σου·

10 ἐλθέτω ἡ βασιλεία σου·γενηθήτω τὸ θέλημά σου, ὡς ἐν οὐρανῷ καὶ ἐπὶ γῆς·

11 τὸν ἄρτον ἡμῶν τὸν ἐπιούσιον δὸς ἡμῖν σήμερον·

12 καὶ ἄφες ἡμῖν τὰ ὀφειλήματα ἡμῶν, ὡς καὶ ἡμεῖς ἀφήκαμεν τοῖς ὀφειλέταις ἡμῶν·

13 καὶ μὴ εἰσενέγκῃς ἡμᾶς εἰς πειρασμόν, ἀλλὰ ῥῦσαι ἡμᾶς ἀπὸ τοῦ πονηροῦ.

Traducerea în română:

9. Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău;
10. vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
11. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi;
12. şi ne iartă nouă datoriile noastre, precum şi noi iertăm datornicilor noştri;
13. şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de cel rău.

Textul din Evanghelia după Luca 11.

2 Πάτερ, ἁγιασθήτω τὸ ὄνομά σου·ἐλθέτω ἡ βασιλεία σου·

3 τὸν ἄρτον ἡμῶν τὸν ἐπιούσιον δίδου ἡμῖν τὸ καθ’ ἡμέραν·

4 καὶ ἄφες ἡμῖν τὰς ἁμαρτίας ἡμῶν, καὶ γὰρ αὐτοὶ ἀφίομεν παντὶ ὀφείλοντι ἡμῖν·καὶ μὴ εἰσενέγκῃς ἡμᾶς εἰς πειρασμόν.

 

Traducerea în română

2. Tată, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.
3. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă în fiecare zi.
4. Şi ne iartă nouă păcatele noastre, căci şi noi înşine iertăm tuturor celor ce ne greşesc nouă. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

 

În rugăciunea Tatăl nostru, putem vedea cum textul original nu este exact la fel. Traducerile, la rândul lor au diverse variante. Acestea de multe ori au devenit identitate confesională, liturgică sau punct de deosebire între cei ce numesc pe Dumnezeu Tatăl nostru iar pe frați îi numesc eretici, schismatici, rătăciți și alte apelative care contrazic prin natura lor invocarea numelui lui Dumnezeu ca Tată al nostru, cum ne-a învățat Iisus.

 

Cele mai întâlnite variante:

Varianta 1: Pâinea noastră cea de toate zilele sau varianta 2: Pâinea noastră cea spre ființă. Care este varianta corectă? Textul grec din Matei 6. 11 τὸν ἄρτον ἡμῶν τὸν ἐπιούσιον δὸς ἡμῖν σήμερον, și Lc. 11. 3 τὸν ἄρτον ἡμῶν τὸν ἐπιούσιον δίδου ἡμῖν τὸ καθ’ ἡμέραν, poate fi tradus și într-o variantă și în cealaltă. Diferența este în cel care rostește rugăciunea. Dacă pâinea pe care o mănânci zilnic este bună, adică, ai bine, pace și înțelegere în casă, ești binecuvântat, fericit, sănătos, ai spor și de toate, atunci e bună varianta 1, adică pâinea cea pe care o ai în toate zilele, Tatăl să ți-o dea mereu, e bună, e cea care îți place. Iar dacă pâinea cea pe care o mănânci zilnic o mănânci în lacrimi, în durere, în boli și necazuri, atunci folosește varianta 2, cere pâinea cea spre ființă care repară și rezidește toate cele bune ale tale.

 

Mt. 6. 12, Și ne iartă nouă greşelile noastre / καὶ ἄφες ἡμῖν τὰ ὀφειλήματα ἡμῶν, Lc. 11. 4. Şi ne iartă nouă păcatele noastre / καὶ ἄφες ἡμῖν τὰς ἁμαρτίας ἡμῶν.

ὀφειλήματα înseamnă datorie care poate fi făcută din greșeală. Termenul grec e foarte clar și precis: Datorie, în latină tradus debita, în italiană debiti, datorii.

ἁμαρτίας înseamnă păcat, sau un rău săvârșit, o fărădelege

Nu ne duce pe noi în ispită sau nu ne lăsa pe noi în ispită. Mt. 6. 13, καὶ μὴ εἰσενέγκῃς ἡμᾶς εἰς πειρασμόν, Lc. 11. 4, καὶ μὴ εἰσενέγκῃς ἡμᾶς εἰς πειρασμόν, textul original este, nu ne duce. Noi suntem obișnuiți să vedem ispita doar ca un rău agresiv, invadator, dar aceasta este realitatea care ne pune mereu în fața unei alegeri și al unui discernământ. A nu ne duce în ispită înseamnă a cere să nu ne dea mai mult decât noi putem duce, nici în bine, nici în rău. Exemplu ar fi tânărul care are curajul să îl roage pe tatăl său zicându-i, tată nu mă duce în ispită, adică nu îmi da bani pe care eu nu știu încă să îi gestionez, nu îmi da la vârsta de 18 ani cea mai performantă mașină pe care nu știu și nu pot să o stăpânesc, ca să nu mă pierzi și să îmi pierd eu însumi viața. Dă-mi cele cu bună măsură și la timpul lor cel bun.

 

Ritualul

    Ritualul, termen din limba latină ritus, e o acțiune, o ceremonie, un ceremonial derivat din vechi tradiții religioase sau laice, din obișnuințe sau nevoi, care se desfășoară după anumite reguli. Ritualul poate fi zilnic, simplu, adesea banal, de exemplu, trezirea, spălarea, rugăciunea de dimineață, micul dejun etc. Ritualul poate fi solemn și maiestuos, cu prilejul unor momente importante ale existenței umane, de exemplu naștere, numire a noului născut, botez, căsătorie, moarte, etc. Ritualul poate fi legat de etape ale timpului, ani, luni, zile jubiliare etc.; ale muncii, căutarea unui loc de muncă, angajare, inițiere în noua muncă, etc.; ale anotimpurilor, ale Sărbătorilor de iarnă, de primăvară, de Paști, etc., ale evenimentelor care dau o identitate grupului, comunității sau familiei din care facem parte, etc.

Ritualul religios este un ritual aparte. El se naște din rugăciune și este însoțit de rugăciuni specifice tradiției și culturii în care s-a născut și s-a format în timp. El are simboluri și gesturi care se nasc din conținutul și obiectivul rugăciunii: suflare, scuipare la exorcizare înainte de botez, afundare în apă, stropire, ungere, aprinderea lumânărilor, cădire, punerea mâinilor, înconjurarea bisericii, etc.

Ritualul are funcțiunea de a materializa gândul, intenția și rugăciunea rostită, prin gesturile firești care se nasc din acestea. De exemplu pentru a face curat într-o cameră nu este de ajuns să gândim, să avem intenția, să o exprimăm prin viu grai și să nu facem nimic. Este nevoie să luăm cele necesare și să îndeplinim ritualul curățeniei cu toate cele ale sale.

Ritualul completează Rugăciunea generând începutul împlinirii ei: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri”.

Ritualul sacru se deosebește de ritualul magic prin natura sa curată, benefică, purificatoare. Ritualul sacru este mereu în slujba binelui și e în perfectă potrivire cu armonia cosmică, cu armonia cea de Dumnezeu făurită spre împlinirea vieții noastre pe acest pământ și e păzit de Tatăl nostru Cel Binecuvântat din veac. Amin.

 

Când vrei să te rogi pentru tine însuți sau pentru un apropiat,

– pleacă-te înaintea lui Dumnezeu, așa cum inima ta îți va spune,

– cercetează-ți bine cugetul, gândul și toate cele dorite, grăite sau făptuite de tine vreodată,

– vezi ce a fost bun și ce a fost rău și cum mai poți acum îndrepta și corecta în viața ta,

– cere iertare și putere de îndreptare de la Bunul Dumnezeu,

– cere iertare de la cei la care ai greșit vreodată,

– cere iertare de la tine însuți,

– fă tot posibilul să te mărturisești și să te împaci cu toți,

– cere dezlegare de la un slujitor al Sfântului Altar și te împărtășește cu Sfântul Trup și Sânge al lui Iisus,

– și apoi din ziua din săptămână din care ești născut (luni, marți, miercuri, joi, …) să începi un drum de rugăciune stăruitoare pentru binele și pentru însănătoșirea ta,

– în acest timp se zice zilnic rugăciunea Tatăl nostru de mai multe ori, apoi în timpul zilei, când găsești momentul cel mai potrivit pentru a te ruga netulburat de nimeni și de nimic, se rostesc aceste rugăciuni care simți că sunt potrivite pentru necazul tău.

Rugăciunea să pornească din inima și din sufletul tău, cu luare aminte și cu toată credința ta.

  Aceste rugăciuni sunt făcute pentru a ne ajuta să ne întâlnim și să stăm cu noi înșine, cu Dumnezeu și cu puterea Lui cea mare care lucrează în noi.

 Domnul să asculte și să împlinească rugăciunile noastre și toate cele ce sunt spre binele nostru rânduite, spre binele semenilor noștri și spre binele celor apropiați și dragi nouă! Amin.