Biblioteca Virtuala
-
Tatăl nostru – variante în text
Cea mai înaltă rugăciune pe care omul a primit-o vreodată este Rugăciunea Tatăl nostru. Ea se găsește în Noul Testament doar în Evanghelia după Matei 6. 9-13., și în Evanghelia după Luca 11. 2-4. O să folosim versiunea cea mai apropiată de original, adică textul critic grec, publicat după îndelungi studii de NESTLE-ALAND, NOVUM TESTAMENTUM Graece et Latine, Deutsche Bibelgesellsschaft, Stuttgart 1987, paginile 13; 195. Redăm textul original în limba greacă, urmat imediat de traducerea cât mai fidel posibilă a acestuia în limba română. Textul din Evanghelia după Matei 6: 9 Πάτερ ἡμῶν ὁ ἐν τοῖς οὐρανοῖς·ἁγιασθήτω τὸ ὄνομά σου· 10 ἐλθέτω ἡ βασιλεία σου·γενηθήτω τὸ θέλημά σου, ὡς…
-
Rugăciunea
Dumnezeu este cea mai minunată Ființă din universul de noi cunoscut. El s-a descoperit nouă, cu adevăratul Său chip de Tată al nostru, prin Fiul Său iubit Iisus, prin cuvintele și prin faptele Lui. Atunci când ne adresăm lui Dumnezeu, ne adresăm Tatălui nostru, care ne-a zidit pe noi, Care a fost și este lângă noi, chiar și atunci când noi nu știm și nici măcar nu vrem să fim cu El. Spre deosebire de părinții noștri pământești care ne pot uita, abandona și părăsi, Tatăl nostru cel ceresc este mereu alături de noi, respectându-ne în alegerile noastre și ajutându-ne atunci când îi cerem sincer ajutorul Său. Rugăciunea…
-
Viața și moartea
Omul, trupul, Sufletul, ființa umană Viața și sănătatea sunt cele mai mari daruri pe care noi oamenii le-am primit în această trecere a noastră prin spațiu, prin haina materiei și prin acest timp pământesc. Viața o primim fiecare în parte din suflul Tatălui ceresc înainte ca noi să fim, atunci când El ne cheamă cu al nostru nume: Înainte de a te fi zămislit în pântecele mamei tale, Eu te-am cunoscut și te-am chemat pe nume şi înainte de a ieşi din pântece, Eu te-am sfinţit şi te-am rânduit. Ieremia 1 În clipa zămislirii noastre în pântecele mamei, Cel Binecuvântat din veac în veac, Dumnezeul părinților noștri, Cel descoperit…
-
Rânduieli speciale pentru cei adormiți
Înainte de a începe o rânduială sau o rugăciune, pentru o persoană răposată, este bine să citești, cu mare atenție, de 2 sau 3 ori, cele ce sunt prezentate la paginile 1 – 44 din acest volum, pentru a înțelege ceea ce faci, de ce faci, și pentru cine faci aceste rânduieli și aceste rugăciuni. Și dacă ai înțeles, doar atunci poți începe cu pace orice drum de rugăciune după cum urmează: Pentru cei zămisliți dar nenăscuți sau născuți morți din cauze necunoscute, pierduți fără de voie, urmezi cele de la paginile 45 – 56 Pentru copiii avortați cu voie, urmezi cele de la paginile 57 – 71…
-
C A T I S M A XX
Pm. 143 Binecuvântarea familiei Binecuvintează-mi, Doamne, casa și căminul și toată familia mea! Dă-ne, Doamne, pace și înțelegere și multă armonie între noi. Îndeletnicirea să aducă spor în mâinile noastre şi bună pricepere în lucrarea degetelor mele. Binecuvântarea Ta să se odihnească pururea peste noi și peste toate cele ale noastre. Că Tu ești Ocrotitorul nostru, Tu ești scăparea noastră, Tu ești sprijinitorul nostru şi izbăvitorul nostru. Tu ești apărătorul nostru, și bucuria vieții noastre. În Tine noi ne-am pus nădejdea, și gândul și toată dorirea noastră, în mâna Ta le-am pus pe toate, casa și familia, sporul, bunurile și viața noastră. Doamne, Dumnezeule, Tu, ai plecat cerurile şi Te-ai…
-
C A T I S M A XIX
Pm. 134 Lauda mea spre Tine Lauda mea spre Tine, Doamne, se înalță. Aliluia. Laudă aduc Numelui Tău. Aliluia. Pe Tine acum Te laud, Doamne, Dumnezeul meu. Aliluia. Cu cei ce stau în casa Ta, eu Te cinstesc. Cu cei ce locuiesc în curţile casei Tale Atotputernice eu Te prea măresc. Bun ești Doamne, și mare este Numele Tău peste tot pământul. Pe cel bun Tu l-ai ales, iar pe cel blând Tu, l-ai rânduit spre moştenire. Descoperă-mi, Doamne, a Ta măreție și arată-mi a Ta maiestate care stă cu putere peste toți, toţi dumnezeii. Tu ai făcut toate câte ai vrut în cer şi pe pământ, în mări, în…
-
C A T I S M A XVIII
Pm. 119 Apără-mă de clevetire Către Tine Domnul meu eu strig: Auzi glasul rugăciunii mele și ajută-mă să nu fiu necăjit. Apără sufletul meu de tulburarea cuvintelor zămis-lite de buzele nedrepte şi de limba vicleană. De limba prefăcută ferește-mi viața mea, că minciună și foc nestins împrăștie și numai pământul când o acoperă și glasul Tău o poate potoli. Ajută-mi, Doamne, mie în pribegia mea aici pe acest pământ și nu lăsa văpaia clevetirii să tulbure liniștea zilelor mele. Că mult a pribegit sufletul meu printre cei care cleveteau și urau pacea Ta. Făcător de pace m-am făcut între ei, dar ei urau pacea și cuvântul păcii Tale îl nesocoteau,…
-
C A T I S M A XVII
Pm. 118 Pe cărarea vieții Aliluia. Fericit este cel ce cunoaște bunătatea inimii Tale. Fericit este cel ce cunoaște rânduielile firii și păzește Legea Ta. Fericit este cel ce pășește pe cărările vieții pe acest pământ împlinind și ascultând de Legea Ta. Doamne, fă-mi statornici și pașii mei în păzirea poruncilor Tale, să se împlinească întru mine Cuvântul Tău și lauda Ta să fie pururi pe buzele inimii mele. Sufletul meu îl păzește și-l învaţă judecăţile dreptăţii Tale. Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale. Cu toată inima Te caut pe Tine, nu lăsa să mă abat de la poruncile Tale. În inima mea păstrez…
-
C A T I S M A XVI
Pm. 109 Ajută-mă să Te primesc Doamne, Dumnezeul cerului și al pământului, Dumnezeul universului și a tot ceea ce este văzut și nevăzut, Tu ai grăit lui David și el a mărturisit cuvântul Tău nouă și a zis: Zis-a Domnul Domnului Meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe dușmanii Tăi aşternut picioarelor Tale. Toiagul puterii Ţi-l va trimite Ție Domnul din cerul Său cel sfânt, grăind-Ți: Domnește în pace în mijlocul dușmanilor Tăi. Cu Tine este poporul Meu în ziua biruinței Tale, în cinstea și strălucirea sfinţilor Tăi. Din pântece mai înainte de lu-ceafăr Te-am născut. Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec. Domnul este…
-
C A T I S M A XV
Pm. 105 Dă-mi înțelepciunea vieții Aliluia. Veniți să cinstim pe Domnul că este bun că în veac este mila Lui. Veniți să grăim puterile Domnului, și să facem auzite toate laudele Lui. Veniți să ascultăm Înțelepciunea lui Dumnezeu, că fericiți sunt cei care păzesc Adevărul Lui şi urmează pașii bunătății Sale în toată vremea. Adu-Ţi aminte de mine, Doamne! Întru bunăvoinţa inimii Tale cercetează-mă cu dragostea Ta cea părintească! Iartă-mă, Doamne, pentru tot ce am greșit! Că și eu de atâtea ori am făcut cele rele precum părinţii mei, care în fața valurilor lumii trecătoare Te-au amărât prin rătăcirile lor. Dar pentru dragostea Ta, pe care ai avut-o pentru ei,…
-
C A T I S M A XIV
Pm. 101 Rugăciune pentru însănătoșire Doamne, ascultă rugăciunea mea, şi strigarea mea la Tine să ajungă! Fii lângă mine în ceasul necazului meu și mă ajută, Doamne. Pleacă urechea Ta spre mine și auzi glasul invocării mele! Că zilele mele departe de Tine ca fumul se destramă şi oasele mele ca jarul arzând se sting în durere. Atinge-Te, Doamne, de focul durerii ce-mi macină toate ale mele și-n apa cea vie stinge-l acum cu putere! Vindecă-mi toate rănile cele ascunse ale inimii mele! Dă-i, Doamne, a sa vie putere, să bată în pieptul meu fără să fie înecată în durere. Ajută-mă, Doamne, să-mi mănânc pâinea și hrana spre sănătate și…
-
C A T I S M A XIII
Pm. 91 Înalță puterea bucuriei mele Bine este a lăuda Numele Tău şi a cânta bunătatea Ta, Preaînalte, a vesti dimineaţa bunătatea Ta şi adevărul Tău în toată noaptea. Că Tu încânți inima mea cu făpturile Tale şi în fața lucrărilor mâinilor Tale, sufletul meu tresaltă de bucurie. Ajută-mă să mă pot bucura de iarba cea frumoasă ce stă vie și smerită și nu plânge când eu o calc cu al meu picior. Ajută bucuriei mele să vadă frumusețea florilor care înfloresc, și repede se risipesc și trec. Ele nu plâng, chiar dacă nimeni nu le vede vreodată frumusețea lor. Te rog înalță puterea bucuriei mele ca steagul neînvins şi…
-
C A T I S M A XII
Pm. 85 Rugăciune în vreme de durere Pleacă, Doamne, urechea Ta spre mine şi mă auzi, că sărac şi necăjit sunt eu fără de Tine. Păzeşte sufletul meu, mântuieşte-mă, Doamne, că în Tine eu am toată nădejdea mea. Fie-Ți milă de mine, Doamne, că pe Tine Te aștept în pustiul zilelor grele și în singurătatea amară a inimii mele. Scoate-mă, Doamne, din întristarea ce vrea să mă strivească. Veselește sufletul meu și îl scoate din lumea mâhnirilor sale. Că Tu, Doamne, ești bun şi blând şi mult-Milostiv, cu cel care Te cheamă pe Tine în ceasul durerii sale. Ascultă rugăciunea mea şi ia aminte la glasul cererii mele. În ziua…
-
C A T I S M A XI
Pm. 77 Ajută-mă să Te cunosc Ajută-mă să iau aminte, la Cuvântul Tău! Înțelepțește-mă să pot pleca urechea mea spre graiurile gurii Tale. Tu, înțelept, deschizi în pilde gura Ta. Urechilor ce vor să asculte, Tu le descoperi tainice învățături ce vin din timpul vremilor trecute. Tu îmi descoperi ce a fost dintru început, câte am auzit şi am cunoscut şi câte părinţii mei și învățătorii mei m-au învăţat. Tu l-ai chemat pe Avram și Avraam a ascultat și a ieșit din pământul său, din neamul său și din casa tatălui său și Te-a urmat pe Tine, Doamne, într-un pământ necunoscut și niciodată de Tine nu s-a despărțit. Şi Tu…
-
C A T I S M A X
Pm. 70 Să nu mă părăsești la bătrânețe Spre Tine, Doamne, e nădejdea mea, să nu fiu ruşinat în veac. Întru Tine, Doamne, m-am întărit din pântece, din pântecele mamei mele Tu ai fost și eşti ocrotitorul și apărătorul meu. În Tine a fost și este bucuria mea. Păzește-mă, Te rog, în ziua neputin-ței și a bătrâneții mele să nu ajung ca o minune, stârnind mirarea celor ce mă văd, că Tu eşti ajutorul meu cel tare. Plină să fie gura mea de lauda Ta. Buzele mele să grăiască mereu cu înțelepciune. Ajută-mă să nu mă pierd în senilitate și în uitare. Dă-mi, Doamne, a Ta înțelepciune să nu se…
-
C A T I S M A IX
Pm. 64 Binecuvântarea pământului Ţie se cuvine cinstire, Doamne, în tot locul și în toată vremea, în înaltul cerului și în adâncul pământului. În tăcere pământul aduce laudă Ție, el plecat în ascultare stă înaintea Ta. Tu, Însuți, cunoști glasul pământului, Tu cunoști bucuria și durerea sa și asculți glasul și rugăciunea lui. El în taină Te cheamă, Stăpâne, și îți cere a Ta binecuvântare în toate cele ale sale. Iartă-ne, Doamne, dacă am greșit și am copleșit pământul pe care-l călcăm cu semne și fapte care au scris în memoria lui fărădelegi și răutate. Iartă-ne, Doamne, dacă am făcut nelegiuiri prin care am tulburat a pământului tihnă firească și…
-
C A T I S M A VIII
Pm. 55 Când cei puternici se luptă cu noi Ajută-mă, Doamne, că dușmanii se îndârjesc să mă nimicească, mă înfruntă și mă asupresc toată ziua, mă hărțuiesc fără să-mi dea răgaz, și mulţi sunt cei care se luptă cu mine, din înălţime și din locașurile puterii trecătoare. Ajută-mă, Doamne, să nu mă tem de ceea ce-mi poate face mie omul. Că el este făcut din lut, oricât de sus ar fi, oricare ar fi puterea lui cea trecătoare, e lut ca mine și în lut fără putere și el o să coboare. Chiar dacă fiecare pas al meu îl iscodesc cu viclenie, și urmăresc toată a mea mișcare, să îmi…
-
C A T I S M A VII
Pm. 46 Rugăciune pentru pace Revarsă, Doamne, pace peste toate popoarele pământului. Minunat ești Doamne. Bună și blândă este inima Ta. Stăpân ești peste tot universul. Toate îți sunt supuse Ție și toate de glasul puterii Tale ascultă. Toate ale Tale sunt dragoste curată. În glas de bucurie și de veselie ai pus zidirea vieții noastre. Fii, Doamne, pururi în mijlocul poporului meu, în neamul în care m-am născut. Păzește-i pacea și bucuria și liniștea viețuirii sale. Păzește-i Doamne Tu, hotarele ce-i aduc buna rânduială și înțelegerea și pacea cu toți vecinii săi. Ferește neamul meu de tulburarea și de vrajba ce naște dinlăuntrul său. Dă, Doamne, înțelepciune mai marilor…
-
C A T I S M A VI
Pm. 37 Rugăciune în boală grea Doamne, nu mă lăsa în boala mea după cum aș merita! Doamne, nu mă părăsi că urgia greșelilor mele mă chinuie amar. Oprește săgețile bolii să nu se înfigă în mine şi nici să se întărească peste mine puterea urgiei și a rănirii lor. Doamne, de ce oare nu-mi aflu vindecarea trupului meu? Doamne, sufletul meu se stinge fără putere și spiritul meu este tot mai vlăguit. Să fie oare urgia greșelilor și a relelor mele? În oase mă chinuie săgetări de durere, să fie oare, chinul adus de toate răutățile mele? Oprește, Doamne, puterea căderilor ce s-au întors cu urgie peste mine, și…
-
C A T I S M A V
Pm. 32 În Domnul se bucură inima mea Cu bucurie Te preamăresc, Doamne! În cuvinte de laudă și de mulțumire, în alăută, în harfă cu zece strune îți cânt Ție, Dumnezeul meu. Ca un izvor plin de viață este cuvântul Tău, şi toate lucrurile Tale sunt pline de bunătate. Prin cuvântul Tău s-au zidit cerurile și s-au întărit. Tu ai zidit spre viață toate lucrurile şi toate făpturile. Bunătatea Ta este nemuritoare. Prin Duhul gurii Tale s-au născut toate oștirile cerului și toate puterile nevăzute și toate lumile lor. Tu, Doamne, ai adunat ca într-un burduf apele mărilor, și ai închis abisurile adâncurilor ca într-o vistierie. Tot pământul și toată…
-
C A T I S M A IV
Pm. 24 La Tine, ridic sufletul meu La Tine, Doamne, ridic sufletul meu, la Tine, Doamne Dumnezeul meu! Spre Tine eu nădăjduiesc, și știu că Tu cunoști inima mea. Nu mă lăsa în batjocura dușmanilor mei, că eu pe Tine Te caut și împlinirea Legii Tale o doresc. Căile Tale, Doamne arată-mi, şi în cuvintele Tale mă învaţă. Îndreptează-mă spre adevărul Tău şi mă învaţă, că Tu eşti Dumnezeu, Mântuitorul meu, şi pe Tine Te caut și te aștept în fiecare zi a vieții mele. Adu-Ţi aminte de mine în bunătatea inimii Tale! Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni. Că Tu ești bun şi drept și…
-
C A T I S M A III
Pm. 17 Domnul a auzit chemarea mea Eu cu a mea putere Te iubesc, că Tu ești, Doamne, lumina și tăria mea. Tu ești scăparea mea şi izbăvitorul meu, Dumnezeul meu, ajutorul meu. Tu ești nădejdea mea, Apărătorul meu, şi sprijinitorul meu, încă din sânul mamei mele. Atunci când râul fărdelegii s-a ridicat cu tulburare, Tu l-ai oprit cu dreapta Ta. Iar când durerea morții era să mă cuprindă, Tu m-ai atins și iadul ei ce se întețea s-a risipit și a venit atunci lumina Ta. Când spaima și cutremurul au vrut să mă doboare în neputință și în groază, Tu m-ai luat din mâna lor și m-ai ținut…
-
C A T I S M A II
Pm. 9 Oprește, Doamne, răul cel din mine, din neam și din dușmanii mei Te laud, Doamne, Dumnezeul meu, cu toată inima mea, și pomenesc minunile ce le-ai făcut în viața mea și în viața celor de demult. Veselie şi bucurie aduc faptele Tale. Inima mea în ele se întărește. Când se înălțau dușmanii mei și unelteau cu ură împotriva mea, puterea Ta i-a stăvilit și i-a oprit cu strășnicie și au slăbit și răul lor, în fața Ta, s-a stins ca fumul cel împrăștiat de vânt. Că Tu faci pururi judecată dreaptă, și semn de netrecut și hotar tare Tu pui în fața celor răi. Tu îi smerești…
-
C A T I S M A I
Pm. 1 Pentru fericire Revarsă, Doamne, peste mine lumina fericirii Tale și ajută-mă să nu mă pierd în sfatul celor ce trăiesc în lumi de chin și în neadevăr. În calea celor răi, Te rog, nu mă lăsa să pribegesc și felul viețuirii lor, în nici un chip să nu-l dorească mintea mea. În fericire mă așază, Doamne, și de minciună mă ferește pururi, cu sfântă Înțelepciunea Ta. În haina fericirii mă îmbracă, Doamne, și înveșmântează-mă în fapte bune. Faptele cele rele să nu se nască din ființa mea. Cuvântul de scădere, ale mele buze în veac să nu-l rostească și vorbă slabă în veac să nu grăiască limba…
-
Cuvant inainte
Cuvânt înainte Psaltirea Mângâierii, cuprinde rugăciuni inspirate din psalmi și din alte texte biblice, făcute în funcție de nevoile zilelor noastre. Scopul lor este acela de a ne ajuta să vorbim cu noi înșine și cu Dumnezeu, pentru a ne regăsi pacea, sănătatea, bucuria, siguranța, apărarea și împlinirea vieții noastre. Majoritatea rugăciunilor sunt la persoana I-a. Cel ce le citește se adresează Bunului Dumnezeu el însuși ca într-un dialog și într-o invocare și vorbire la prezent. Când aceste rugăciuni se citesc pentru altă persoană, atunci este bine să se pomenească numele ei în locurile potrivite și tot textul să se adapteze la persoana a III a, în funcție de sens…
-
C A T I S M A XX
Psalmul 143 Binecuvântat este Dumnezeul meu, Cel ce învaţă mâinile mele la muncă şi dă degetelor mele pricepere. El e scăparea mea. El e sprijinitorul meu şi izbăvitorul meu. Apărătorul meu e Domnul. În El am nădăjduit. El este Cel ce supune pe potrivnicii mei sub mine cu puterea Sa. Doamne, ce este omul că Te-ai făcut cunoscut lui, sau fiul omului că-l socoteşti pe el? Cu deşertăciunea se aseamănă zilele lui, ca umbra trec, și Tu rămâi. Doamne, pleacă cerurile şi Te pogoară spre a mea chemare, atinge-mă cu puterea Ta. Trimite slujitorii Tăi spre mine. Scoate-mă din vâltoarea necazurilor. Izbăveşte-mă din apele cele tulburi. Scoate-mă din mâna celor…
-
C A T I S M A XIX
Psalmul 134 Slujitorii Domnului, cântați: Aliluia. Lăudaţi Numele Domnului, lăudaţi-L pe El. Cei ce staţi în casa Domnului, în curţile casei Dumnezeului nostru. Lăudaţi-L pe Domnul, că El este bun. Cântaţi Numele Domnului că El este bun. Că eu am cunoscut că este mare Domnul nostru peste toţi dumnezeii. Toate câte a vrut Domnul a făcut în cer şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile. El ridică norii peste fața pământului, fulgerele spre ploaie le-a făcut și vânturile din vistieriile Sale El le scoate. Numele Său este în veac şi pomenirea Sa în neam şi în neam. Judecă Doamne pe poporul Tău şi spre slujitorii Tăi Te…
-
C A T I S M A XVIII
Psalmul 119 Către Tine Doamne am strigat, când m-am necăjit, şi m-ai auzit. Doamne, apără sufletul meu de buzele nedrepte şi de limba vicleană. Ce se va da ţie şi ce vei câștiga de la limba vicleană? Săgeţi ascuțite trase de cel potrivnic și cărbuni aprinşi. Scoate-mă acum din pribegia mea că prea mult s-a prelungit. Ajută-mă Doamne, să nu ajung să locuiesc în corturile celui părăsit, că mult a pribegit sufletul meu. Cu cei ce urau pacea, făcător de pace eram, când grăiam lor, ei se luptau cu mine în zadar. Ajută-mă Doamne, și nu mă părăsi! Amin. Psalmul 120 Ridicat-am ochii mei la munţi, de unde…
-
C A T I S M A XVII
Psalmul 118 Aliluia. Fericiţi sunt cei curați cu inima, care umblă în legea Domnului, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi sunt cei ce țin poruncile Lui şi-L caută cu toată inima lor. Nu sunt în căile Domnului cei care săvârșesc înșelăciunea. Tu ai lăsat ca poruncile Tale să fie păzite foarte. Îndreaptă-mi căile mele, ca eu să păzesc poruncile Tale! Atunci nu mă voi ruşina când voi căuta spre cuvintele gurii Tale. Lăuda-Te-voi întru bucuria inimii mele, ca să învăț judecata dreptăţii Tale. Învățăturile Tale voi păzi, nu mă părăsi până în sfârşit. Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Oare nu prin păzirea cuvintelor Tale?…
-
C A T I S M A XVI
Psalmul 109 Zis-a Domnul Domnului Meu: «Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi să fie aşternut picioarelor Tale». Toiagul puterii Ți-l va trimite Domnul din cer, zicând: «Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi. Cu Tine este poporul Tău în ziua stăpânirii Tale, în strălucirea sfinţilor Tăi. Din al Meu pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut ». Juratu-S-a Domnul şi nu Îi va părea rău: «Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec». Domnul este mereu de-a dreapta Ta, El sfărâmă răutatea, și judecă în bunătate și dreptate. Din izvorul vieții El le dă să bea celor ce îl ascultă și îl cinstesc pe…
-
C A T I S M A XV
Psalmul 105 Aliluia. Lăudaţi pe Domnul că este bun că în veac este mila Lui. Cine va grăi puterile Domnului, cine va face auzite toate laudele Lui? Fericiţi sunt cei ce caută binele şi fac dreptate, în toată vremea. Adu-Ţi aminte de noi, Doamne, întru bunătatea Ta faţă de poporul Tău, cercetează-ne pe noi cu dragostea Ta. Greșit-am și noi ca și părinţii noştri, nelegiuit-am ca și ei, făcut-am multe rele pe acest pământ. În Egipt ei n-au înţeles minunile Tale, şi nu şi-au adus aminte de mulţimea milei Tale şi Te-au amărât când s-au suit la Marea Roşie. Dar i-ai mântuit pe ei pentru Numele Tău, ca să…
-
C A T I S M A XIV
Psalmul 101 Doamne, auzi-mi rugăciunea mea! Chemarea mea la Tine să ajungă. Nu îți întoarce faţa Ta de la mine în ziua necazului meu. Te rog, apleacă-Ți urechea Ta spre mine în clipa în care eu Te chem în ajutor! Te rog auzi-mă! Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut. Rănită este inima mea şi s-a uscat ca iarba, și pâinea mea eu am uitat să o mănânc. De glasul suspinului meu, oasele mele s-au lipit de carnea mea. Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustie. Ajuns-am ca o bufniță ascunsă printre dărâmături. Privegheat-am şi am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiş.…
-
C A T I S M A XIII
Psalmul 91 Bine este a Te lăuda pe Tine Doamne, Dumnezeul meu! Bine este a cinsti Numele Tău. Fericit e cel ce gustă dimineaţa pacea Ta şi adevărul Tău în toată noaptea. În psaltirea cea cu zece strune te laudă inima mea cu cântece din alăută. Că m-ai veselit, Doamne, cu minunățiile Tale şi între lucrurile mâinilor Tale m-ai împlinit. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, adânci cu totul sunt gândurile Tale! Omul nepriceput nu Te poate cunoaşte şi cel neînțelegător nu Te poate înțelege. Când se înmulțesc cei răi ca iarba, tot atunci se ivesc și cei fărădelege. Ei se înalță dar repede cad și pier fără de urmă…
-
C A T I S M A XII
Psalmul 85 Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi, că sărac şi necăjit sunt eu fără de Tine. Păzeşte-mi sufletul meu, că al Tău sunt. Întărește-mi inima mea și nu mă părăsi. Dumnezeul meu, fie-Ți milă de mine. Doamne, eu Te chem cu toată priceperea și cu toată puterea mea: Mântuiește-mi al meu suflet, și scoate-mi din necaz inima mea. Bun şi blând eşti, Doamne, şi tuturor celor ce Te cheamă în Duh și în Adevăr Tu le dai putere și ajutor. Ascultă, Doamne, rugăciunea mea şi ia aminte la glasul cererii mele: Din tot necazul scoate-mă cu bine. Fii cu mine, că nimeni nu este asemenea Ţie între…
-
C A T I S M A XI
Psalmul 77 Luaţi aminte, poporul meu la Legea Vieții, plecați urechile voastre înspre glasul învățăturii ei. Deschide-voi în pilde gura mea, spune-voi enigmele străvechilor timpuri, cum am auzit şi am cunoscut şi cum părinţii noştri ne-au învăţat. Puterile Domnului şi toate minunile pe care le-a făcut din neam în neam, nu s-au ascuns de noi. Prin Iacob ni s-a dat învățătură de viață şi lege a fost pusă în Israel. Și Domnul a poruncit părinţilor noştri ca să le facă pe toate cunoscute urmașilor lor. Fiii ce se vor naşte, de mici trebuie să cunoască ceea ce stă în adevăr, să știe să-şi pună nădejdea lor în Dumnezeu. Să nu…
-
C A T I S M A X
Psalmul 70 Spre Tine Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în nici un chip. Întru dreptatea Ta, ajută-mă şi mă scoate din necaz, pleacă urechea Ta către mine şi mă mântuieşte. Fii Tu al meu Dumnezeu apărător şi loc întărit, ca să mă scoți din necaz, că întărirea şi scăparea mea eşti numai Tu, Domnul meu și Dumnezeul meu! Izbăveşte-mă din mâna omului rău, din mâna călcătorului de lege şi a celui ce face strâmbătate, că Tu eşti izbăvirea mea. Doamne, Tu ești nădejdea mea din tinereţile mele. În Tine m-am întărit din pântece, din pântecele mamei mele Tu eşti acoperitorul meu, întru Tine este lauda mea pururea. Ca…
-
C A T I S M A IX
C A T I S M A IX Psalmul 64 Auzi, Doamne, rugăciunea mea, că iată către Tine vine tot omul cu ruga, gândul și dorința sa. Cuvintele celor fără de lege să nu ne poată birui pe noi şi nelegiuirile noastre să nu ne copleșească. Fericit este cel pe care l-ai ales şi l-ai primit, l-ai curățit și l-ai așezat să poată locui el în curţile Tale. Umple-ne de bunătăţile casei Tale! Sfânt este locaşul Tău. Minunat este în toate cele ale sale. Auzi-ne pe noi Dumnezeule, Mântuitorul nostru, că Tu ești nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor care viețuiesc departe. Tu găteşti munţii cu tăria…
-
C A T I S M A VIII
C A T I S M A VIII Psalmul 55 Ajută-mă, Doamne, că m-a necăjit omul, toată ziua războindu-se m-a necăjit. Apăsatu-m-au vrăjmaşii mei toată ziua, și mulţi sunt cei care se luptă cu mine, din locul puterii lor. Când frica mă cuprinde, în Tine eu îmi pun nădejdea mea. În Tine sunt toate cuvintele mele în toată ziua. În Tine Dumnezeul meu am nădăjduit, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul cel zidit din lut? Toată ziua cuvintele mele ei au urât. Împotriva mea au gândurile lor cu mare răutate. Locuind ei lângă mine se ascund, și din umbriși păzesc călcâiul meu, ca să…
-
C A T I S M A VII
Psalmul 46 Toate popoarele bateți din palme și cântați lui Dumnezeu cu bucurie! Domnul e Preaînalt. Împărat bun și mare este peste tot pământul. Puterile potrivnice le-a supus sub picioarele noastre și ne-a ales ca moştenirea cea bineplăcută a Sa. El, Domnul, iubește frumuseţea inimii și o păzește cu drag în binecuvântarea Sa. Suitu-S-a întru strigare Dumnezeu, Domnul în glas de trâmbiță. Cântaţi Dumnezeului nostru, cântaţi! Cântaţi Împăratului nostru, cântaţi! Că Dumnezeu este Împărat peste tot pământul, cântaţi-I cu bucurie. Împărăţit-a Dumnezeu peste tot pământul. Dumnezeu şade pe tronul cel sfânt al Său. Mai marii pământului stau plecați împreună cu poporul înaintea lui Dumnezeu. Că ai lui Dumnezeu…
-
C A T I S M A VI
Psalmul 37 Te rog Doamne, nu mă mustra cu asprime și cu iuțime nu mă certa. Că săgețile durerii s-au înfipt în mine, şi peste mine a venit urgie grea. Nu îmi mai găsesc vindecare în trupul meu, nu am pace în oasele mele din cauza greșelilor mele. Fărădelegile mele au covârșit capul meu, ca o sarcină grea venit-au peste mine. Împuţitu-s-au şi au putrezit rănile mele, de la faţa nebuniei mele. Sub chinul greu m-am gârbovit până la pământ, toată ziua eu mâhnindu-mă umblam. Că șalele mele s-au umplut de ocări şi nu mai aflu vindecare în trupul meu. Necăjitu-m-am şi mult m-am chinuit. Strigat-am din adâncul…
-
C A T I S M A V
Psalmul 32 Bucuraţi-vă, drepţilor, celor drepţi li se cuvine laudă. Lăudaţi pe Domnul în alăută, în psaltire cu zece strune cântaţi-I Lui. Cântaţi-I Lui cântare nouă, cântaţi-I frumos, din inimă cu bucurie. Că viu și drept este Cuvântul Domnului, şi toate lucrurile Lui spre bine se zidesc. Domnul iubește pacea şi dreptatea. De darul Domnului se bucură tot pământul. Cu Cuvântul Domnului cerurile s-au zidit, şi în Duhul gurii Lui stă toată puterea lor. El a adunat ca într-un burduf apele mării. El a pus în vistierii adâncurile. De Domnul ascultă tot pământul, şi de El se minunează toţi locuitorii lumii. Că El a zis şi s-au făcut, El a…
-
C A T I S M A IV
Psalmul 24 Către Tine, Doamne, îmi ridic sufletul meu, Dumnezeul meu. Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat pentru nădejdea mea, nici să râdă de mine vrăjmaşii mei, pentru că toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se vor ruşina. Să se ruşineze toţi cei care fac rele și urâciuni înaintea Ta, să piară toată răutatea lor. Căile Tale arată-mi Doamne, şi lucrurile Tale mă învaţă. Călăuzește-mă spre adevărul Tău şi mă învaţă, că Tu eşti Dumnezeu, Mântuitorul meu, şi pe Tine eu Te aștept în toată ziua. Adu-Ţi aminte de noi, Doamne, în dragostea inimii Tale, că după chipul ei Tu ne-ai zidit. Păcatele tinereţilor…
-
C A T I S M A III
Psalmul 17 Iubi-Te-voi, Doamne, tăria mea. Tu ești apărarea şi scăparea mea. Tu ești izbăvitorul meu! Dumnezeul meu, ajutorul meu ești şi nădejdea mea! Apărătorul meu şi puterea mântuirii mele. Sprijinitorul meu auzi-mă, că eu Te chem, Doamne, și Te rog: Din necaz scoate-mi acum cu bine viața mea. Cuprinsu-m-au durerile morţii, şi râurile fărădelegii m-au tulburat. Durerile iadului m-au înconjurat, întâmpinatu-m-au lațurile morţii. Şi când mă necăjeau am chemat pe Domnul, şi către Dumnezeul meu eu am strigat. Auzit-a glasul meu din locaşul Lui cel sfânt. Strigarea mea, înaintea Lui a intrat și a ajuns la urechile Lui. Şi s-a clătinat şi s-a cutremurat pământul şi toate temeliile…
-
C A T I S M A II
Psalmul 9 Pe Tine Te laud, Doamne, din toată inima mea, și toate minunile Tale cu drag eu le mărturisesc. În Tine este veselia mea şi bucuria inimii mele în Tine locuiește. Cinstesc Numele Tău, Preaînalte, și văd cum se topesc fără putere toți vrăjmașii mei, în fața Ta. Tu ești Cel ce faci lumină în judecata mea şi dreptatea mea o aperi. Tu șezi pe scaunul cel preaînalt și în toate, judeci cu dreptate. Cercetat-ai inimile şi au pierit nelegiuiţii, stins-ai numele lor în veacul veacului. Vrăjmașului i-au lipsit de tot armele şi toate locurile sălășluirii lui s-au ruinat. Pomenirea sa a pierit, iar Tu, Doamne, rămâi în…
-
C A T I S M A I
În lumina Cuvântului și a Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos așa cum pot fi ei rostiți de tot credinciosul fără formele de blestem și rea urare C A T I S M A I Psalmul 1 Fericit este omul care stă departe de adunarea celor mincinoși. Fericit este omul care de faptele cele rele se ferește. Fericit este cel care nu are pe limba sa cuvinte de defăimare împo-triva aproapelui său. Acesta în legea Domnului trăiește, şi el, la legile lui Dumnezeu cugetă mereu. El are spor precum pomul cel care crește lângă izvoarele apelor, care rodul său îl dă la vremea sa şi frunza lui de…
-
Cuvânt înainte
Psaltirea sau Cartea Psalmilor atribuită regelui David, lui Asaf și Core, este una din cărțile Vechiului Testament scrisă în limba ebraică תְּהִלִּים – Tehilim, – „cântece de laudă„. Tradusă în limba greacă Ψαλμοί, – „cântări acompaniate cu harpa„. Din greacă vine numele în limba română: Psalmi – Psaltire. Psalmii sunt cântece, imnuri, urări și rugăciuni compuse înainte de venirea Domnului nostru Iisus Hristos, în perioada Vechiului Testament. Ei au în ei principiile legii talionului, adică, legea strictei reciprocități a crimei și a pedepsei: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Iisus însă ne învață: Aţi auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte». Eu însă vă spun vouă:…
-
RUGA CEA MARE PENTRU SĂNĂTATE
I Rogu-mă, Doamne, mă rog, Doamne cu drag mă rog, Către Domnul Dumnezeu din cer Şi către Maica preacurată, De Domnul binecuvântată Cum se roagă, Doamne, Nouă arhierei, în 9 biserici La 9 altare, cu 9 prestoale Cu faţa lor, către soare răsare. Se roagă, Doamne Cu 9 Evanghelii deschise, Cu 9 făclii aprinse. Se roagă, Doamne, Cu rugă curată, cu inimă luminată; Către Domnul Dumnezeu din cer Şi către Maica preacurată, De Domnul binecuvântată Şi eu, Doamne mă rog Cu ruga mea şi ruga lor. Cu rugă curată, cu inimă luminată În coate şi în genunchi, Cu faţa la pământ plecată, Mă rog înaintea Tatălui meu, A preabunului Dumnezeu,…
-
Rugăciune pentru însănătoșirea trăirilor mele
Această rugăciune este bine să o zici zilnic de 3 ori, iar în ziua din săptămână din care ești născut să o zici de 7 ori. Cinstit și Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeul părinților noștri! Lăudat și preamărit este Numele Tău din veac în veac! Tu ai fost dintotdeauna, Tu ești și Tu vei fi Domnul meu și Dumnezeul meu! După putința mea, eu Te chem în ajutorul meu acum și Te rog după a mea pricepere și după a mea putere: Iartă-mi toate greșelile mele! Iartă-mi toate relele gândite, dorite sau săvârșite de mine vreodată. Iartă-mi păcatele și toate datoriile mele, și mă ajută ca și eu să…
-
Stingerea neamului
Stingerea neamului poate fi de mai multe feluri. Precum într-un pom care aduce roadă, fructul este un capăt de ciclu de viață, care se termină în acel pom cu rodul și sămânța sa, la fel și în neam se poate încheia un ciclu, o viță, un nume, o seminție, printr-o persoană care aduce rod de binecuvântare și sămânța o duce în pământul celor vii. Aceste persoane sunt de obicei călugării și cei care au o viață aleasă. La fel precum un pom se poate usca în orice timp al viețuirii sale, sau poate fi ars, fulgerat, rupt, tăiat, mâncat de boli, de paraziți, de ger, de ariditate, de…
-
Blestemele Psaltirii
Psaltirea sau Cartea Psalmilor atribuită regelui David, lui Asaf și Core, este una din cărțile Vechiului Testament scrisă în limba ebraică תְּהִלִּים – Tehilim, – „cântece de laudă”. Tradusă în limba greacă Ψαλμοί, – „cântări acompaniate cu harpa”. Din greacă vine numele în limba română: Psalmi – Psaltire. Psalmii sunt cântece, imnuri, rugăciuni și urări din perioada Vechiului Testament, scrise cu mult timp înainte de venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Psalmii au în ei Legea Talionului, adică, legea strictei reciprocități a crimei și a pedepsei: „Ochi pentru ochi, și dinte pentru dinte”. Iisus însă ne învață: Aţi auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru…

